VIDEO | Un fost jucător de la Dinamo a fost numit director sportiv. Are de primit cinci salarii de la alb-roșii

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat joi, 21 ianuarie 2021, ora 00:10,
dinamo, perovic
dinamo, perovic

Dinamo a renunțat la o serie de jucători pentru a le face loc spaniolilor aduși de Pablo Cortacero. Printre fotbaliștii la care Dinamo renunțase, se numără Cătălin Straton și Slavko Perovic.

Între timp, toți fotbaliștii iberici aduși de omul de afaceri au plecat de la echipa din Ștefan cel Mare. Cel din urmă s-a retras la vârsta de 31 de ani şi a ajuns director sportiv.

Fostul sportiv are de primit salariul pe cinci luni de la clubul din „Ștefan cel Mare”, adică peste 20.000 de euro. El a evoluat la Dinamo în sezonul 2019-2020.

Perovic se confrunta cu probleme medicale la inimă încă din 2019. Astfel, Perovic s-a retras de pe teren şi a ales o funcţie de conducere în Serbia, ţara natală.

Astfel, FK Radnicki Nis, ocupanta locului şapte din Serbia, a anunţat că Perovic e noul director sportiv al clubului.

Slacko-Perovic-dinamo

La Dinamo, Perovic a jucat în 19 meciuri și a marcat de opt ori.

De-a lungul carierei, fostul atacant de la Dinamo a mai jucat la: Srem, Steaua Roşie, Napredak, Rad, Manisaspor, Alanyaspor, Denizlispor şi Istanbulspor.

În urmă cu aproape un an, pe 16 februarie într-un meci Dinamo – FCSB 2-1, Perovic a fost lovit cu piciorul în cap de Iulian Cristea.

Citește și Presa din Italia e la picioarele unui jucător de la FCSB: “Se aseamănă cu Messi şi Dybala!”

 

perovicdinamodirector sportivatacant