După ce au oficializat transferul lui Valerică Găman, CS U Craiova vrea să aducă un jucător trecut pe la Paris Saint Germain.
UPDATE: CS U Craiova a anunțat oficial că l-a transferat Antoine Conte. Anunțul a fost făcut de de formația din Craiova pe pagina oficială de Facebook a clubului.
"𝐎𝐅𝐈𝐂𝐈𝐀𝐋 | Bun venit, Antoine Conte! Antoine Conte a semnat astăzi cu Universitatea Craiova.
Antoine este un internațional francez ce a evoluat pentru toate echipele de tineret și juniori, începând de la Under-17 până la Under-21 și care poate juca pe mai multe poziții în compartimentul defensiv. A fost format de Paris Saint-Germain și are peste 50 de meciuri în Ligue 1. În ultimii 4 ani a evoluat pentru Beitar Jerusalem, bifând aproape 100 de meciuri în prima ligă a Israelului." se arată în comunicatul celor de la CS U Craiova.
Antoine Conteeste noua țintă a formației din Bănie. Fundașul dreapta a făcut junioratul la PSG și a debutat la formația pariziană în sezonul 2012/2013 cu care a reușit să câștige titlul de campion în Franța, acesta este liber de contract după ce s-a despărțit de Beitar Jerusalem. CS U Craiova este pe cale să-l transfere pe jucătorul în vârstă de 27 de ani, potrivit celor de la Fanatik
Sursa Foto: Profimedia Images
Fotbalistul francez s-a "remarcat" și în afara terenului. În anul 2016 Antoine Conte a bătut un student, în vârstă de 19 ani, cu o bâtă de baseball, acesta alegându-se cu o hemoragie cerebrală. Bătaia a pornit după ce Cointe a avut un conflict cu iubita sa, iar studentul a sărit să o apere pe femeie. Pe 16 iunie 2021, judecătorii au decis să-l condamne pe Antoine Conte la cinci ani de închisoare cu suspendare, informează sursa citată.
Cotat la 800.000 de euro de site-urile de specialitate, Antoine Conte a evoluat la PSG, Reims și Beitar Jerusalem. Fotbalistul a evoluat pentru naționalele U17, U19, U20 și U21 ale Franței.