VIDEO | Vintilă respectă indicațiile lui Becali! Jucătorul care nu va fi primit la antrenament

Bogdan Planic (28 de ani) nu mai are viitor la FCSB, după ce a intrat în conflict cu Gigi Becali. Antrenorul Bogdan Vintilă a anunțat că fundașul sârb nu va fi primit la antrenamente, dacă va dori să rămână la echipă.
Planic a încercat să obțină rezilierea contractului, dar fără succes. Gigi Becali a anunțat că ‘roș-albaștrii’ vor cere suspendarea fundașului central.
Ruptura dintre Planic și Becali s-a produs după ce sârbul a refuzat înjumătățirea salariului, pe fondul suspendării competițiilor din cauza pandemiei de coronavirus.
Fundașul sârb a fost un om de bază pentru vicecampioana României în acest sezon, bifând 30 de meciuri în toate competițiile.
„Şi pe mine m-a surprins decizia lui Bogdan Planic, era un jucător important pentru echipa noastră, dar decizia este numai a lui. Din păcate, nu am mai vorbit cu el după ce a plecat de aici şi decizia clubului va trebui respectată. Dacă va reveni, nu va face antrenament cu noi. Dar, din ce ştiu eu, nu va reveni„, a spus Bogdan Vintilă la conferința de presă.
FCSB joacă luni, de la ora 20:00, pe terenul Astrei Giurgiu, în etapa a cincea din play-off-ul Ligii 1.