Vlad Iacob, mândru de promovarea lui Dinamo! Ce a spus despre echipa sa: „Avem deja niște planuri la care am lucrat!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 04 iunie 2023, ora 09:54,
Vlad Iacob
Vlad Iacob

Dinamo a revenit în Liga 1. „Câinii” au reușit performanța de a promova după ce au câștigat barajul cu FC Argeș (8-5 la general).

Vlad Iacob, administratorul special al trupei din „Ștefan cel Mare”, a comentat realizarea echipei sale. Iată ce a spus.

„Avem deja niște planuri la care am lucrat!”

„Sună aproape incredibil. Cred că toată suflarea dinamovistă a trăit niște sentimente excepționale. Vreau să le transmit suporterilor un mesaj de mulțumire. Au ținut clubul în viață în momentul în care nu exista nimeni. Este o victorie a lor, pentru că au salvat clubul de la faliment.

Am ajuns înapoi în Superligă, în competiția unde trebuie sa fim. La începutul sezonului, credeam că avem o șansă să ne batem la promovare. Am avut încredere în Burcă și în jucătorii pe care i-am adus.

Avem deja niște planuri la care am lucrat. Ne-am gândit la două pentru că nu puteam ști unde vom fi anul viitor, dar vom merge pe cel mai fericit. Va fi mult de muncă și trebuie să începem cu recrutarea, din nou. Trebuie să reorganizăm clubul la nivel intern și să readucem fanii alături de club. Nu vreau să fac promisiuni, dar îmi doresc să ajungem cât mai sus”, a spus Vlad Iacob, după meciul cu FC Argeș.

dinamoVlad iacob