Variantă neaşteptată pentru banca lui Dinamo! Un fost antrenor de la FCSB, cerut în Ştefan cel Mare

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 septembrie 2021, ora 19:29,
DEIAN SORESCU
DEIAN SORESCU

Dario Bonetti nu mai este antrenorul celor de la Dinamo. ,,Câinii” nu au fost mulţumiţi de rezultatul din derby şi au acţionat în consecinţă.

După ce au apărut deja variante de înlocuitori în persoana lui Mircea Rednic şi a lui Vasile Miriuţă, un nou nume a apărut pe lista posibilă cu înlocuitori ai lui Dario Bonetti.

Cristiano Bergodi, fost antrenor la FCSB şi CS U Craiova, e numele pe care mai mulţi membri DDB îl vor în Ştefan cel Mare, potrivit AS.ro.

Tehnicianul italian i-a antrenat ultima dată pe cei de la CS U Craiova, cu care a fost foarte aproape de câştigarea titlului, obţinut în cele din urmă de CFR, în vara lui 2020.

Mesajul transmis de Dario Bonetti la despărţirea de Dinamo

,,Salutări, tuturor. Am ajuns aici cu mâinile goale pentru a ține echipa în viață. Acum, odată ce calvarul s-a încheiat, toată lumea este în siguranță. În acest moment, mă simt folosit și aruncat din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunosc că știam că asta se va întâmpla.

Am fost nevoit să antrenez o echipă pe care nu o cunoșteam, formată din jucători foarte tineri, veniți de la Liga 3, de la Dinamo 2. Am simțit că pot apărea accidente, ceea ce s-a și întâmplat. 

Țin minte când am venit aici, niciun alt antrenor n-a vrut să accepte să vină la Dinamo. Din acest motiv, mi-a fost transmis că nu contează rezultatele din primele 10-12 meciuri, ci le vom folosi pentru a organiza echipa și a aștepta ca FIFA să ridice interdicția la transferuri.

La acel moment, am replicat că doar câteva înfrângeri la rând pot agita apele, așa că perioada de 12 meciuri este mult prea mare. Fotbalul este simplu, de fapt, însă cei care-l conduc nu-l înțeleg.

Acestea fiind spuse, le mulțumesc tuturor celor de la Săftica, lui Dinamo, jucătorilor și, în special, suporterilor, care arată un devotament extraordinar, ceea ce a fost, de altfel, și principalul motiv pentru care am ales să vin în, probabil, cel mai greu moment din istoria lui Dinamo. Am ales cu inima, fără alt motiv.”, a scris Dario Bonetti, pe Facebook.

Foto: Facebook Dinamo

Citeşte şi TACTICA LUI BONETTI DIN DERBY, DESFIINȚATĂ DE O LEGENDĂ A CLUBULUI! GABI TORJE, ATACAT CU „TALPA”

fcsbrealitateadinamodario bonetticraiovabergodi