Zeljko Kopic se gândește, deja, la lotul pentru sezonul viitor: „Analizăm prestațiile fiecărui jucător”

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 11 aprilie 2025, ora 16:15,
Zeljko Kopic
Zeljko Kopic

Echipa de fotbal Dinamo va întâlni formația Universitatea Cluj, în deplasare, sâmbătă, de la ora 20:00, într-o partidă din cadrul etapei a 4-a a play-off-ului Superligii.

Tehnicianul vrea să aducă la Dinamo și jucători cu experiență, și tineri

Antrenorul echipei Dinamo București, Zeljko Kopic, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, organizată cu ocazia partidei cu Universitatea Cluj, din etapa a 4-a a play-off-ului Superligii de fotbal, că formația sa va încerca să facă tot ce poate în acest final de sezon și că în paralel analizează prestația jucătorilor în perspectiva completării lotului în vară.

‘Vara trecută eram într-o altă situație, jucam barajul pentru a rămâne în prima ligă și nu aveam nici timp suficient să pregătim lucrurile. În iarnă am încercat să facem unele transferuri, să aducem jucători de calitate pe anumite posturi. Dar nu am reușit să găsim jucători de calitate, așa cum ne doream. Și eu nu am vrut să aduc jucători doar de dragul numărului. Vreau mereu să încerc să cresc nivelul calitativ al lotului. Acum, în sfârșit, avem timp să pregătim corect perioada de transferuri din vară. Ne organizăm într-o direcție clară. În acest moment facem tot ce putem în play-off, iar în paralel analizăm toate detaliile și prestațiile fiecărui jucător. În opinia mea, pentru a atinge ceea ce ne dorim sezonul viitor, avem nevoie de 12-13 jucători noi. Am semnat deja cu (Cristian) Mihai de la UTA. Pentru a avansa trebuie să aducem calitate pe toate posturile. Într-un fel, am sacrificat cupa sezonul acesta, pentru a ajunge în play-off, ceea ce am și reușit. Dar așteptările vor fi și mai mari, mai ales dacă clubul rezolvă problema insolvenței. Țintele noastre vor fi foarte înalte și pentru asta avem nevoie de dubluri valoroase pe fiecare post’, a declarat Kopic.

Tehnicianul croat spune că intenționează să aducă la Dinamo atât jucători cu experiență, cât și tineri.

‘Va conta și ce tip de jucători sunt disponibili. Eu îmi doresc jucători aflați la vârsta optimă, cu minute jucate în sezonul trecut, cu experiență și calitate, asta ar fi ideal. Dar vrem să construim un mixt, între jucători tineri și jucători cu experiență. Avem o idee clară despre ce vrem și cum vrem să o facem. Totul ține în primul rând de buget. Acum suntem foarte stabili la nivelul clubului. Salariile și bonusurile sunt plătite la timp, ceea ce e extraordinar dacă ne gândim la ce era acum câțiva ani la Dinamo. E un prim pas important, ceea ce au reușit să facă investitorii. Vom avea și buget pentru transferuri. Am plătit deja pentru Mihai, trebuie să plătim pentru Opruț, pentru Mărginean. Pe Musi (FCSB) îl văd ca pe un jucător foarte talentat, cu calitate. Îmi place ca fotbalist, atât pot spune, alte lucruri nu le pot comenta’, a adăugat Kopic.

Referitor la partida cu Universitatea Cluj, Kopic a spus că se așteaptă la un plus din partea jucătorilor față de meciurile cu CFR Cluj, FCSB și Rapid.

‘În ultimele două meciuri am avut momente bune în jocul nostru, dar nu am reușit să obținem puncte. La următorul, cu ‘U’ Cluj este vorba de a da ceva în plus, de a fi și mai motivați, de a lupta. Am avut momente bune, dar trebuie să fim mai buni în joc. Sunt 90 minute în care trebuie să jucăm pentru puncte și să păstrăm acea mentalitate că vrem să câștigăm, asta e cel mai important. Universitatea Cluj pe teren propriu e o echipă puternică, a câștigat multe derby-uri în sezonul acesta. E un adversar dificil, dar toate echipele din play-off sunt dificile. Nu pot spune că jucătorii nu muncesc bine la antrenamente sau că nu încearcă. Poate că este vorba și acel procent mic care lipsește, din cauză că nu putem juca în competițiile europene. Dar asta e situația, trebuie să o acceptăm, să muncim, să jucăm și să câștigăm puncte, pentru club, pentru suporteri. Știu că suporterii lui Dinamo au așteptări mari acum, că vor mai mult. Dar simt că înțeleg unde se află Dinamo acum. Un pic de răbdare poate duce clubul într-o situație foarte bună în perioada următoare’, a afirmat tehnicianul.