A anunțat că se retrage de la naționala României: „Am trăit multe momente împreună, frumoase sau dificile”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 23 martie 2023, ora 09:12,
Echipa Nationala
Echipa Nationala

Internaţionala română Olivia Oprea şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, la vârsta de 36 ani, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Federaţia Română de fotbal.

Olivia Oprea joacă pe postul de fundaş şi a adunat 127 selecţii sub tricolor, iar în prezent joacă în prima ligă spaniolă, la Alhama CF ElPozo, după ce anterior a mai jucat la Sporting de Huelva, Amazones Dramas, Universitatea Olimpia Cluj-Napoca, ADFB La Rambla, CF Costa Adeje, Sevilla FC, Levante, Zaragoza CFF şi Villarreal CF.

Olivia a debutat pe 2 februarie 2005 la prima reprezentativă, într-un meci disputat cu Emiratele Arabe Unite în Dubai. Ultima partidă a sa în tricoul echipei naţionale a fost cea împotriva Finlandei, în cadrul turneului Cyprus Women’s Cup, de la începutul acestui an.

”Dragi suporteri ai naţionalei feminine, astăzi, mai mult ca niciodată, vreau să vă mulţumesc pentru tot sprijinul acordat în aceşti ani naţionalei feminine! Am trăit multe momente împreună, frumoase sau dificile, şi cu siguranţă am simţit cea mai mare mândrie şi onoare să reprezint România la nivel internaţional! Amintirile şi prieteniile legate aici vor rămâne pe viaţă cu mine. Aşa cum toate lucrurile în viaţă au o finalitate, doresc să vă anunţ, prin această scrisoare deschisă, că am luat decizia de a mă retrage de la Echipa Naţională feminină a României”, a transmis Olivia Oprea, prin intermediul unei scrisori deschise.

”Mi-a fost foarte greu să iau această decizie, însă în perioada următoare îmi doresc să acord mai mult timp familiei şi carierei de jucătoare la clubul cu care am contract în prezent, atât timp cât voi putea evolua la un nivel ridicat. Doresc, desigur, să mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din naţionala feminină. Mulţumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federaţiei Române de Fotbal, staff-ului tehnic, colegelor mele de echipă şi tuturor celor angrenaţi la echipa naţională”, a mai spus Oprea, care a promis că va continua să fie cu sufletul alături de colegele sale şi de naţionala feminină a României.

Olivia Opreanationala Romanieirealitatea.netfotbalrealitatea