Adrian Mititelu, „gaură” imensă cu antrenorii din acest sezon! Cât a cheltuit patronul celor de la FC U Craiova

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 12 decembrie 2021, ora 12:09,

Președintele oltenilor, Marcel Pușcaș, a vorbit despre situația de la echipa din Bănie și a dezvăluit suma impresionantă pe care familia Mititelu a cheltuit-o cu cele trei staff-uri din acest sezon!

Oficialul Craiovei a mărturisit că patronul echipei a scos din buzunar nu mai puțin de 250.000 de euro, în doar câteva luni, pentru a suporta cheltuielile cu cei trei antrenori. Totodată, Pușcaș a declarat și cum s-a ajuns la schimbarea lui Eugen Trică, la doar o lună și două zile de la numirea în funcție.

„Întotdeauna antrenorul e de vină, e mai ușor să schimbi un antrenor decât 25 de jucători. Sigur că nu e o situație plăcută, schimbările nu duc la lucruri bune, pentru jucători, pentru echipă. S-au cheltuit peste 250 000 de euro cu cele trei staff-uri, până acum, rezultatele nu sunt cele așteptate. Sigur că se poate vorbi de valoarea lotului, a jucătorilor.

Citește și ADRIAN MITITELU JR. REGRETĂ PLECAREA LUI ADI MUTU! CE SPUNE DESPRE NUMIREA NOULUI ANTRENOR

Am făcut o trecere în revistă a altor jucătorilor străini din campionatul României zilele astea. Gnohere, ajuns la Dinamo în 2015 din Liga 2 Belgia în România, Omrani, din Liga 2 franceză la CFR Cluj, Debeljuh, a ajuns din Serie B la Hermannstadt, Ongenda ajunge de la Murcia, cu două meciuri jucate la Botoșani, Matricardi cu două meciuri din Liga 2 a Rusiei, Betancor ajunge din Liga 2 Austria, îl adaug și pe Roger de la UTA care vine din Letonia. 

În comparație cu Ondaan, care vine din prima ligă olandeză, are mai multe meciuri în Franța decât Omrani, pot să îl adaug și pe Asamoah din prima ligă belgiană, Kovacic, din campionatul Croației și de la Velje. 

Cam ăsta este lotul în mare, jucătorii străini, în principal dacă stau să mă refer la jucătorii români, în comparație cu Rapidul, avem și noi cinci jucători ca și ei din Liga 2. Suma numelor spuse acum de la noi, comparativ cu alți străini din România cu un CV mai puțin bun decât al jucătorilor noștri, reușesc mai multe să facă în campionat, întrebarea e de ce, nu poți găsi o cauză decât în atitudine. Fie e suficiență, fie o mulțumire financiară, fie o stare psihică nejustificată. Am avut și multe accientări. 

Atunci patronul sigur că s-a gândit că una dintre cauze ar fi antrenorul sau antrenorii. Acum nu poți să nu acuzi jucătorii, dar nu poți contesta valoarea lotului”, a declarat Marcel Pușcaș pentru PRO X.

Citește și EDI IORDĂNESCU, RĂSPUNS FINAL PENTRU ADRIAN MITITELU! CE URMEAZĂ PENTRU FOSTUL ANTRENOR AL FCSB-ULUI

fc u craiovaliga 1marcel puscasadrian mititeludeclaratii