Adrian Mutu a prefațat meciul cu Petrolul! Ce se așteaptă de la partida cu fosta lui echipă

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 11 august 2022, ora 20:57,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte Petrolul, sâmbătă, de la ora 21:45, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în Etapa a 5-a din Superligă.

Adrian Mutu se așteaptă să fie primit bine de suporterii Petrolului Ploiești

Antrenorul oaspeților, Adrian Mutu, se așteaptă la un meci greu împotriva Petrolului, dar transmite că Rapid țintește victoria.

Este un meci extrem de important, un derby pe care îl tratăm ca atare. Ne așteaptă o atmosferă încinsă. Sperăm să dăm continuitate rezultatelor.

Ne gândim la victorie, așa abordăm fiecare meci. Vrem să dăm continuitate meciurilor. Chiar dacă am câștigat cu primele trei echipe, sunt importante toate meciurile. Totul facem prin continuitate.

Petrolul e o echipă care joacă în 5-4-1. Se apără foarte bine, cu jucători cu experiență. Lucrăm la treaba asta, sperăm să avem posibilitatea de a străpunge apărarea lor”, a transmis tehnicianul, în cadrul unei coferințe de presă.

Adrian Mutu a evoluat la Petrolul între 14 ianuarie și 26 septembrie 2014, perioadă în care a marcat de 4 ori în 14 meciuri.

Eu cred că voi fi primit bine. Am fost acolo și cu U Craiova 1948 și am fost primit bine. Ei știu că îi apreciez. Când am fost acolo, au fost alături de mine”, a anticipat Mutu revederea cu fanii Petrolului.

Antonio Sefer vrea să-i facă fericiți pe sujporterii Rapidului

Și mijlocașul Antonio Sefer s-a referit la partida de la Ploiești. „Ne aşteaptă un meci foarte greu, un derby. Trebuie să ne mobilizăm foarte bine, să arătăm o determinare mare ca şi până acum.

Cu siguranţă dacă vom munci şi vom face ceea ce ne cere antrenorul vom câştiga cele trei puncte. Sperăm să îi facem fericiţi pe suporteri. E o mândrie să joc în acest derby… emoţii am avut când am jucat prima oară cu Petrolul, în Regie, în Liga a II-a.

Sunt însă emoţii constructive, e normal. Am şi presiune, se cer multe de la mine şi nu vreau să dezamăgesc, să fac lucruri greşite. Eu îmi propun să marchez, să dau pase de gol, vreau să îmi ajut echipa cât mai mult.

Pentru mine în acest meci un gol ar fi un lucru nemaipomenit, e un obiectiv personal, pentru că nu am marcat contra Petrolului. Dar prefer să dau o pasă de gol şi să câştige echipa”, a spus autorul celor două goluri din meciul Rapid – FC Argeș 2-1.

Antonio Sefer visează să câștige titlul alături de Rapid

Mijlocașul a recunoscut că are aşteptări mari în acest derby. „Traversăm un moment foarte bun şi trebuie să o ţinem pe aceeaşi linie. Orice se poate întâmpla într-un derby, dar dacă vom juca cu sufletul cu siguranţă vom câştiga.

Nu îmi e teamă de Tamaş. Îl respect pentru cariera lui, pentru ce face. În meciurile grele ne-am concentrat şi am avut reuşite. Din păcate, problemele au fost mereu în partidele cu echipele mai slab cotate decât noi”, a continuat mijlocașul.

Sefer speră să câştige un titlu cu FC Rapid, dar susţine că obiectivul în acest an este calificarea în play-off. „Acum contează mai puţin locul din clasament, important este la final.

Cred că adversarii ne vor lua mai în serios de acum, suntem o echipă puternică, cu suporteri minunaţi, iar împreună suntem de neoprit anul acesta.

Sperăm să fim cât mai sus la final. Obiectivul este play-off-ul, dar nu ai cum să nu visezi să iei şi un titlu în Giuleşti. Pentru mine ar fi cea mai mare bucurie sufletească, Dumnezeu mi-ar răsplăti toată munca. De aceea sper să iau acest titlu cu Rapid”, a încheiat Sefer.

antonio sefersuperligaadrian mutu