Al Nasr amână, turcii sunt pe fază! Două cluburi din Super Lig luptă pentru Florin Tănase

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 26 ianuarie 2022, ora 21:20,
Florin Tănase
Florin Tănase

Deși se părea că va rămâne la FCSB, situația transferului lui Florin Tănase în această perioadă de mercato are parte de noi modificări.

Fotbalistul de 27 de ani își dorește să prindă un transfer în străinătate, astfel că a renunțat la firma de impresariat a fraților Becali. Al Nasr a fost formația despre care s-a vehiculat cel mai mult că l-ar dori pe jucătorul ”roș-albaștrilor” și ar fi dispusă să achite clauza sa de reziliere în valoare de trei milioane de euro.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | CFR Cluj regretă că Florin Tănase a rămas la FCSB: „Îmi pare rău că nu s-a transferat”

Totuși, negocierile cu gruparea din Emiratele Arabe Unite stagnează, iar în contextul actual, internaționalul român a fost propus două cluburi din Turcia, conform ProSport. Este vorba de Sivasspor, locul 10, și Bașakșehir, care ocupă poziția a 8-a.

În actualul sezon, Tănase a marcat de nouă ori și a oferit patru pase decisive în 20 de partide pentru FCSB în toate competițiile, dar la prima partidă din 2022, cea cu CFR Cluj, evoluția sa nu a impresionat și a atras critici, inclusiv de la patronul Gigi Becali.

CITEȘTE ȘI –>> Florin Tănase surprinde! A renunțat la firma de impresariat a fraților Becali. Ce ofertă are în momentul de față

transfer tanaseturciaal nasrfcsbflorin tanase