Amenințare pentru Dinamo? Antrenorul unei echipe de Liga 2 îi sperie pe „câini”: „Avem excepția de anul trecut”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 martie 2022, ora 00:16,
Sursă foto: InquamPhotos
Sursă foto: InquamPhotos

Dinamo are emoții pentru menținerea în Liga 1, trupa lui Stoican urmând să își joace în play-out soarta în acest sezon. 

Cel mai probabil roș-albii vor ajunge la baraj, având în vedere distanța mare de puncte care îi va separa de rivale la sfârșitul sezonului regular. Dacă Dinamo își va menține poziția actuală din clasament, Torje & Co ar putea să se lupte într-un play-off decisiv cu Universitatea Cluj. Ardelenii sunt pe 3 în „B” și au început perfect anul 2022: 4-0 contra Concordiei Chiajna, vecina sa de clasament. În 2021, a fost pentru prima oară

„Am avut 7 zile la dispoziție să pregătim jocul, timp în care am analizat bine adversarul. Am pregătit corect partida, iar multe dintre lucrurile pe care le-am antrenat au fost puse în aplicare și aseară, pe teren. Într-adevăr, a jucat foarte bine. Am negociat cu el două luni, nu a fost ușor de convins să vină în Liga 2, dar cei din conducere s-au mișcat excelent până la urmă. E un fotbalist care a dat randament și în Liga 1, la Gaz Metan și Farul.

A marcat aseară și Romario Pires, un alt nou jucător. E important pentru moralul lor, dar și pentru echipă, că au făcut diferența. E clar, nu trebuie să fii mare specialist să observi că echipa a crescut cu aceste transferuri. Chiar dacă nu toată lumea a avut încredere în deciziile pe care le-am luat în mercato, vorbim totuși de jucători cu prezențe constante în Liga 1. Știam ce calitate au și știam că ne pot ajuta, aduc un plus de valoare”, a fost analiza antrenorului clujenilor, Eric Lincar, pentru Gsp. 

CITEȘTE ȘI –>> Un fotbalist trecut prin Liga 1 dezvăluie coșmarul îndurat în Ucraina: „Eram 70 de oameni înghesuiți într-o cameră de hotel, ca într-un buncăr”

Clujenii o vor întâlni etapa viitoare pe Hermannstadt, ocupanta locului secund în clasament, într-un adevărat derby pentru promovarea directă. În 2021, sibienii au fost prima formație de Liga 1 care a pierdut un baraj pentru rămânerea în prima divizie.

„Cred că obiectivul fiecărei echipe care intră în play-off va fi să termine pe primele două locuri. Cei de la Petrolul au un avantaj mare în fruntea clasamentului, însă rămâne deschisă lupta pentru locul doi la care vor adera toate celelalte echipe. Avem excepția de anul trecut, când CS Mioveni a trecut de Hermannstadt. Așa că… de ce nu?

Cine va ajunge la baraj trebuie să aibă încredere că poate promova, nimic nu e imposibil. – Există o presiune, normal. Suporterii noștri așteaptă această promovare de 4 ani, de când echipa a ajuns în Liga 2. Sperăm să le oferim această bucurie la finalul campionatului”, a mai subliniat tehnicianul. 

CITEȘTE ȘI –>> Un fost oficial din Giulești a analizat situația echipei: „Rapidul de acum nu mai este Rapidul din toamnă”

u clujlincardinamobarajliga 2