CFR Cluj va întâlni joi NK Maribor pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, de la ora 20:00, în returul play-off-ului Europa Conference League.
„Orice campioană dintr-o țară este cea mai bună”, a spus Ovidiu Burcă despre NK Maribor
În prima manșă, care s-a jucat în Slovenia, scorul a fost 0-0. Fundașul campioanei României, Andrei Burcă, a spus că gruparea ardeleană va disputa cea mai importantă partidă din acest an.
„Este o partidă importantă, cred că cea mai importantă partidă din acest an. O să fie un meci dificil, i-am simțit în tur.
Consider că am făcut o partidă bună, am avut o atitudine bună, păcat că nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut, pentru că am făcut un presing bun și am știut să ne apărăm.
Este campioana Sloveniei, trebuie să o respectăm. Eu gândesc așa, orice echipă care este campioană într-o țară este cea mai bună, are altă mentalitate, e altceva să fii campioană față de locurile 2-3-4. Noi trebuie să fim concentrați și să intrăm foarte bine în meci”, a spus Andrei Burcă.
„Orice echipă își dorește să joace în Europa”, recunoașe Andrei Burcă
Burcă a comentat și faptul că NK Maribor a avut rezultate mai slabe în ultima vreme, care au dus la schimbarea antrenorului înaintea meciului din tur.
„Maribor e o echipă bună, tânără, care joacă un fotbal plăcut, dar totul depinde de noi, cel mai important e ce facem noi mâine, trebuie să ieșim învingători de pe teren, e important pentru noi și pentru club.
Când treci printr-o lipsă de rezultate atunci îți dai viața pe teren și vrei să demonstrezi și mai mult că nu aceasta este adevărata ta valoare. Orice echipă își dorește să joace în Europa, sunt bani, e o altă expunere”, a încheiat el.