Anghel Iordănescu, despre decizia lui Rădoi de a nu continua la națională: „Poziția lui va fi alta după calificarea la baraj”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 12 octombrie 2021, ora 15:54,
MIREL RĂDOI. Sursă foto: Profimedia
MIREL RĂDOI. Sursă foto: Profimedia

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunțat că după ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale 2022, cu Islanda şi Liechtenstein, contractul său cu Federaţia Română de Fotbal va expira, iar prima reprezentativă va avea nevoie de un alt antrenor.

Fostul selecționer Anghel Iordănescu este de părere că Mirel Rădoi se va răzgândi dacă va reuși să se califice la barajul pentru CM 2022 din Qatar.

Aș vrea să felicit echipa națională pentru că a obținut ce era mai important. Îl felicit pe Mirel Rădoi, felicit băieții, cele trei puncte sunt extrem de importante. Vom ajunge la baraj, cu aceste trei puncte și cele șase pe care le vom obține în noiembrie.

Se poate spune că am avut o repriză acceptabilă, am controlat jocul și am avut ocazii. În repriza a doua a fost un început mai bun pentru Armenia, care și-a dorit foarte mult să egaleze. Una peste alta, felicitări băieților noștri.

Sincer, am fost surprins de decizia lui Mirel Rădoi. Trebuie să așteptăm ultimele două jocuri, finalul acestei grupe, iar poziția lui va fi alta după calificarea la baraj. Hai să-l înțelegem, a trecut prin multe în ultima perioadă, nu este obișnuit cu căpăceala. Se mai alintă și el. Eu îmi doresc ca Mirel Rădoi să rămână și la baraj, este singurul antrenor care cunoaște în amănunt ce se întâmplă la echipa națională. Mirel Rădoi trebuie să ducă echipa la bătăliile de la baraj.

Citește și —>> ŞOC! MIREL RĂDOI ŞI-A ANUNŢAT PLECAREA DE LA ECHIPA NAŢIONALĂ: ,,NU MĂ POATE ÎNTOARCE NIMIC DIN DRUM, NICI MĂCAR SOŢIA”

Mirel este un caracter puternic, dar nu este ușor să treci prin ce a trecut el. Eu cred că atunci când se va termina ultimul meci din grupă, Mirel Rădoi va avea cu totul și cu totul altă poziție. Ar fi fost bine ca Mirel să nu facă această afirmație acum, dar sunt convins că oamenii apropiați lui Mirel și conducerea FRF îl vor determina să-și ducă mandatul până la capăt, până la turneul final„, a spus Anghel Iordănescu, la Digisport.

sursa foto: Profi Media Images

Citește și EXCLUSIV | EDI IORDĂNESCU A ANUNȚAT DACĂ ÎL ÎNLOCUIEȘTE PE MIREL RĂDOI, LA NAȚIONALĂ: „SATISFACȚIA VA FI LA FEL DE MARE”

mirel rădoifotbalrealitateanationalaanghel iordanescuromania