Australienii explică de ce i-au anulat viza lui Djokovic! Dezvăluirile autorităților

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 10:19,
Djokovic, sursa- Profimedia Images
Djokovic, sursa- Profimedia Images

Ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat pentru a doua oară viza liderului mondial, iar sârbul află în cursul dimineții de mâine care va fi verdictul final, ca urmare a ultimelor evenimente petrecute!

Novak Djokovic a iscat un scandal uriaș în jurul său, după deplasarea sa la Melbourne, acolo unde își dorea să participe la Australian Open. Faptul că nu este vaccinat, dar și detaliile uluitoare apărute de-a lungul ultimelor zile au făcut ca sârbul să riște expulzarea din țară și chiar închisoarea, după ce a încălcat regulile de izolare. Deși a câștigat în primă fază apelul, Djokovic a pierdut din nou viza de Australia, iar autoritățile au făcut lumină în cazul acestei decizii.

Novak Djokovic. Foto: Profimedia

„Prezenţa domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunităţii australiene, deoarece poate stimula sentimentul antivaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse şi mai tare să nu se vaccineze şi/sau o reducere a utilizării dozei booster. Există dovezi care sugerează că domnul Djokovic a arătat, în trecut, o aparentă desconsiderare faţă de necesitatea de a se izola după primirea unui rezultat pozitiv al testului Covid-19.

Având în vedere statutul şi poziţia lui Djokovic ca model în comunitatea sportivă şi nu numai, prezenţa sa continuă în Australia poate stimula o nerespectare a cerinţelor de precauţie după primirea unui test COVID-19 pozitiv. În special, comportamentul său poate încuraja sau influenţa pe alţii să-i imite comportamentul anterior şi să nu respecte măsurile adecvate de sănătate publică în urma unui rezultat pozitiv al testului COVID-19, care ar putea duce la transmiterea bolii şi la riscuri grave pentru sănătatea lor şi a altora”, este motivarea lui Hawke pentru anularea vizei, conform news.com.au.

Citește și După Australia, potopul! Novak Djokovic pierde o întreagă avere ca urmare a ultimelor evenimente

tenisaustraliahawkeatpNovak Djokovic