Basarab Panduru i-a dat un sfat lui Adrian Mutu: ”Vezi cum a câştigat Petrescu campionatul!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024, ora 10:55,
Basarab Panduru
Basarab Panduru

Divizionara secundă, Corvinul Hunedoara, a eliminat-o din Cupa României, marţi, pe CFR Cluj, după ce i-a aplicat o corecție, scor de 4-0.

Astfel, CFR a fost eliminată, iar Corvinul a produs o mare surpriză, având în vedere că nu are nici drept de promovare.

După meci, Basarab Panduru i-a oferit mai multe sfaturi lui Adrian Mutu.

”E complicat pentru el, am văzut că de la ultimul meci nu îi mai ardea de nimic. Am văzut altă faţă, am văzut că a spus că e încă în obiectiv.. dar azi e puţin cam pe lângă obiectiv. Faptul că tu eşti eliminat din Cupă… Cred că asta atârnă greu, greu şi eliminarea şi scorul ăsta.

(n.r. despre marii jucători care ard etape, chiar dacă au fost mari jucători, ceva se întâmplă când ajung antrenor) Nu ai cum să o iei de foarte jos, probabil că trebuie să regândească următorii paşi.

El şi-a spus părerea atunci în legătura cu Munteanu, dar trebuie să regândească, să vezi unde eşti, să vezi cum a câştigat Petrescu campionatul, cum rămâne Oţelul în prima ligă”, a declarat Basarab Panduru.

basarab pandurumutu