Boloni, contrat dur după afirmațiile de miercuri: „Mi se pare puțin exagerat”

Fostul selecționer a explicat într-o conferință de presă motivele pentru care a refuzat să preia selecționata tricoloră chiar dacă a fost ofertat de conducerea FRF.
Dincolo de argumentele care au ținut de negocierile dintre cele părți, tehnicianul de 68 de ani a scăpat un „porumbel”, care a generat fel de fel de reacții printre oamenii de fotbal. Faptul că Boloni nu a identificat niciun talent în fotbalul românesc l-a deranjat până și pe Gică Popescu.
„Ce mi s-a părut deplasat e faptul că a fost luată de parcă era o declarație făcută de Mesia fotbalului mondial. Nu știu cât de mult cunoaște Boloni realitatea fotbalului românesc, dar mi se pare puțin exagerat să spui că fotbalul românesc nu are niciun fel de talent în momentul de față. Nu știu câte meciuri a văzut ale echipei naționale și ale echipelor de club în ultima perioadă. A mai apărut un Ianis Hagi, un Tavi Popescu, un Răzvan Marin.
Poate nu sunt la nivelul la care a jucat Boloni, dar sunt în ascensiune și pot fi considerați de perspectivă pentru națională. Mi se pare puțin exagerată afirmația lui. Nu știu dacă a vrut să spună asta sau…Eu am văzut echipa națională sub 21 de ani, care s-a bătut de la egal cu Germania, Anglia sau Franța. Fotbalul românesc are viitor. E puțin deplasat să spui că fotbalul românesc nu are niciun talent. Tocmai, aici excelează. Sportul românesc va avea mereu talente” a fost comentariul „Baciului” la Digi Sport.
CITEȘTE ȘI –>> Reacția lui Daniel Ghiță după dezvăluirile la adresa sa din spațiul public: „Ea e singura care m-a felicitat!”
Intervenția lui Gică Popescu pare nu a fi fost întâmplătoare. El s-a simțit vizat de vorbele fostului recordmen al selecțiilor în naționala României care a dezvăluit că unul dintre motivele pentru care a părăsit naționala în 2001 a fost dorința reîntoarcerii la lot a unui jucător pe care el nu și l-ar fi dorit.
„Am suferit destul de mult sentimental. La un moment dat, poți avea o problemă cu ideile conducerii. Au apărut câteva probleme în vremea respectivă. Cred că este mai bine dacă nu spun problema respectivă. Era vorba despre revenirea cuiva, cu care nu eram de acord. Mai multe despre asta nu doresc să spun.
Poate pentru că sunt ardelean, eu am nevoie de siguranță. Prefer să joc șah, decât poker. Doresc să am siguranță în spatele meu, care putea veni dinspre Federație numai după Campionatul Mondial la care trebuia să ne calificăm. Aveam și o problemă de familie. Când problemele s-au «dublat» cu interesul unui club interesant important, am ales să merg acolo”, au fost cuvintele lui Loti Boloni.