Camora nu și-a menajat coechipierii după eșecul dramatic, de pe Oblemenco: „Mentalitate de echipă mică”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 10 aprilie 2022, ora 23:52,
Mario Camora
Mario Camora

Craiova a devenit piază rea pentru CFR în acest sezon. După ce au triumfat în Supercupă și i-au eliminat pe vișinii din Cupa României, oltenii i-au învins pe campioni și în primul meci din play-off. 

Iar Mario Camora a izbucnit la final după ce echipa sa a pierdut în contextul în care a avut avantaj pe tabelă.

“Un punct scăpat. Nici nu ştiu ce să zic. Asta e mentalitate de echipă mică la final, trebuia să fim mai inteligenţi, avem o echipă cu experienţă. Am pierdut punctele la ultima fază. E bine că depinde de noi, dar nu aşa, cu atituidinea asta. Trebuie să ţinem de minge, un punct era foarte bun. Suntem toţi responsabili pentru această înfrângere.

Noi trebuie să avem altă atitudine până la fluierul final, noi ne-am băgat acolo, în spate, şi n-avem explicaţii. Dacă arătăm aşa la următorul meci pierdem din nou. Trebuie să avem altă mentalitate. Lipseşte Dan Petrescu, dar e vina noastră, noi am fost pe teren. Nu înţeleg de ce ne retragem tot timpul, normal că dacă stai în spate adversarul vine peste tine. E normal şi ne merităm soarta”, a declarat Mario Camora, la finalul întâlnirii din Oltenia. 

CITEȘTE ȘI –>> Campioană olimpică și mondială, arestată pentru conducere în stare de ebrietate și abuz asupra copiilor

În ciuda dezamăgirii, Bordeianu încearcă să își mobilizeze colegii, mai ales că pe ardeleni îi așteaptă derby-ul cu FCSB, de săptămâna viitoare.

“Final nefericit pentru noi. E păcat. Am avut iar avantaj şi s-a făcut în minutul 96 să nu meargă. Trebuie să ridicăm capul, avem meci cu FCSB, şi trebuie să arătăm că suntem campioana ultimilor ani. Acum toţi sunt foarte fericiţi că CFR a pierdut şi au intrat în joc. Dar noi suntem jucători cu experienţă şi sută la sută vom gestiona acest moment. Nu trebuie să dăm vina că n-a fost Petrescu pe bancă. Sunt jucători cu campionate în spate.

Ar fi păcat să găsim alibiuri. Trebuie să ne revenim şi următorul meci cu Steaua să facem unul foarte bun. Dacă oamenii mă critică, într-o zi poţi fi bun, în alta nefastă, dacă asculţi nu mai faci nimic. Să stau să plâng? Şi criticile sunt benefice, acum le iei ca atare. Au mai fost momente grele în ultimii ani la CFR Cluj şi cred că le-am gestionat ofarte bine. Am pierdut, da. E un joc. Următoarea săptămână avem şansa să arătăm altfel şi să luăm cele trei puncte”, au fost vorbele lui Bordeianu. 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Un nou scenariu horror pentru CFR Cluj în Bănie! Campioana pierde în al șaselea minut de prelungire în fața Craiovei

bordeianucfr clujeseccraiovacamora