Câți spectatori vor putea asista la Roland Garros 2021

5.388 de spectatori pe zi vor vor avea acces la Roland Garros, dar sesiunile de seară se vor juca fără fani până la 9 iunie, potrivit Federaţie Franceze de Tenis.
Din 9 iunie, numărul spectatorilor la meciurile din timpul zilei va urca la 13.146, , dar spectatorii vor trebui să prezinte un test PCR negativ sau un certificat de vaccinare.
„În ceea ce privește publicul și biletele, Federația a acționat în strânsă colaborare cu Ministerul Educației Naționale, Tineretului și Sportului, precum și cu serviciile de stat pentru a organiza turneul cu numărul maxim de spectatori posibil și protocoale de sănătate optimizate pentru a garanta sănătatea și siguranța tuturor spectatorilor prezenți pe stadion. În timpul acestei ediții a turneului din 2021, plasarea în stand va fi supusă unui protocol precis„, se arată în comunicarul emis de Federația Franceză de Tenis.

Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 30 mai – 13 iunie, după ce a fost amânat o săptămână. Simona Halep (locul 3 WTA), Patricia Ţig (locul 63 WTA), Sorana Cîrstea (locul 67 WTA) şi Irina Begu (locul 74 WTA) se află pe tabloul principal de la Roland Garros.