Ce clauză de reziliere are Harry Kane cu Bayern Munchen

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 05 februarie 2025, ora 16:45,
Harry Kane
Harry Kane

Atacantul englez Harry Kane are o clauză de reziliere în contractul său cu clubul german de fotbal Bayern Munchen care expiră în vara lui 2027, conform revistei Bild.

În 50 de meciuri de campionat, Kane a marcat 55 de goluri

Conform sursei, Bayern a acceptat o asemenea clauză pentru căpitanul Angliei care a fost transferat în 2023 pentru 100 de milioane de euro de la Tottenham. Clauza i-ar permite lui Kane o revenire mai ușoară în Anglia, dar nu sunt indicii că ea ar putea fi activată.

Bayern Munchen nu a dezvăluit detaliile contractuale ale lui Kane, 31 de ani.

Dacă va reveni în Premier League, Kane ar putea ataca recordul de goluri deținut de Alan Shearer (260), el având în prezent 213.

În primul său sezon la clubul bavarez, Kane nu a câștigat niciun trofeu, dar Bayern este lider în Bundesliga și s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, a cărei finală are loc chiar pe stadionul propriu.

În 50 de meciuri de campionat, Kane a marcat 55 de goluri, iar în toate competițiile a reușit 70 de goluri în 72 de partide.

În mai multe ocazii, Kane a spus că se simte bine la Munchen, în timp ce Manuel Neuer și Alphonso Daviees și-au reînnoit contractele în această săptămână până în 2026 și respectiv 2030.