Jannik Sinner s-a calificat în sferturi la Wimbledon, după ce Grigor Dimitrov a fost nevoit să abandoneze
Articol de Nicolae Dumitrescu - Publicat marți, 08 iulie 2025, ora 00:00,

Sportul poate fi frumos, dar poate fi şi îngrozitor de crud uneori. Se preconiza o mare surpriză la Wimbledon, însă norocul nu a fost de partea bulgarului Grigor Dimitrov. El conduce cu 2-0 la seturi şi era la egalitate, 2-2, în setul trei, la meciul cu liderul ATP, Jannik Sinner, însă a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări la pectorali.
Dimitrov, cap de serie 19, s-a impus în primele două seturi, scor 6-3, 7-5, iar în setul al treilea scorul era egal, 2-2, moment în care a resimţit o durere la muşchii pectorali.
După un time-out medical la vestiare, bulgarul a abandonat şi a părăsit terenul central în uralele spectatorilor.
În total, cei doi au stat pe teren două ore şi 7 minute.
În sferturi, Sinner va evolua în compania americanului Ben Shelton, favorit 10.