Ce rol va avea Daniel Pancu la Rapid! Situație ingrată pentru fostul antrenor al giuleștenilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 31 mai 2020, ora 16:51,
Daniel Pancu
Daniel Pancu

Daniel Pancu a fost înlocuit de la Rapid înainte ca fotbalul românesc să fie oprit din cauza pandemiei de coronavirus, cu Dan Alexa.

Fostul tehnician este însă pe cale să revină alături de alb-vișinii, dar pe funcția de președinte al clubului. Poziție din care promite să fie un protector al antrenorului și al fotbaliștilor.

Noua funcție îl va pune însă într-o poziție ingrată pe Pancu, deoarece acesta va trebui să-l protejeze tocmai pe cel care l-a înlocuit pe banca Rapidului.

Pancu nu a semnat încă înțelegerea cu rapidiștii pentru că după experiența nefericită din trecut a dorit să-și ia toate măsurile de precauție, pentru a fi cât mai bine protejat de contract.

„Mai aşteaptă, mai aşteaptă. Poate nu mult, am primit ieri contractul scris. Sper ca în cel mai scurt timp să se rezolve şi problema asta, nu e o problemă majoră. Hotărârea e la mine. E mai bine pe contract în zilele astea, nu se ştie niciodată. Indiferent de relaţia pe care o ai cu un club, e profesional să fii întotdeauna acoperit de acte.

Nu am luat în calcul niciodată, nici măcar o secundă, să vin pe partea asta în momentul de faţă. Dar au insistat foarte mult suporterii, plus că oamenii actuali din conducerea clubului şi-au dorit ca eu să fiu preşedintele clubului de la început.

Acum o să am o mare problemă să nu înceapă să-mi placă pe partea asta, pentru că încă nu o văd. O să am şi biroul meu, dar sunt mai mult pe acţiune, pe teren. O văd ca un scut, ca o protecţie pentru antrenor în primul rând, pentru jucători, în momentele grele”, a spus Daniel Pancu într-un interviu acordat fostului coechipier din atacul Rapidului, Robert Niţă.

Citește și • Becali nu mai vrea să audă de transferul lui Chindriș: ”Să se ducă în Spania, Rusia, Germania!”

daniel pancurapidliga 2