Ce șanse sunt ca Nicolae Badea să revină la Dinamo! Dezvăluirea lui Răzvan Zăvăleanu

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 27 septembrie 2021, ora 20:07,

Despre Nicolae Badea s-a spus de foarte multe ori în ultima perioadă că ar conduce din umbră clubul din Ștefan cel Mare, iar administratorul judiciar al formației a clarificat situația acestuia!

Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit că, în momentul de față, Nicolae Badea se implică la Dinamo, fără a avea însă vreo funcție oficială. Cu toate acestea însă, administratorul judiciar al „câinilor” a recunoscut că a avut o discuție cu acesta în privința procesului de insolvență și a mărturisit că îl așteaptă pe afacerist alături de echipă, mai mult decât o face acum.  „Nu a fost nicio negociere cu domnul Badea. A fost o întâlnire în cadrul căreia ne-am cunoscut. Domnul Badea este foarte apropiat sentimental de Dinamo și ajută cu tot ce poate. Nu în calitate de acționar, nu în calitate de patron, nu în calitate de șef. Dar este foarte sufletist pentru Dinamo.

Da, am avut o discuție în care am vorbit în mod general despre cum vedem derularea procesului de insolvență de la Dinamo, dar nu aș putea spune că dumnealui a luat o decizie în sensul ăsta. Mi se pare normal că s-a consultat cu membrii DDB, dar așa cum am spus, și cu alți apropiați și mari dinamoviști și pentru noi a fost o onoare că am fost cei aleși.

Tot ce pot să spun este că m-ar bucura nespus ca orice dinamovist să revină în acționariatul echipei atâta cât susține echipa. Această formație are nevoie de susținere din toate punctele de vedere și domnul Badea și orice alt dinamovist sunt bine veniți, din punctul meu de vedere”, a spus Răzvan Zăvăleanu, potrivit Fanatik.

Citește și ULTIMA ORĂ | IULIU MUREȘAN CONFIRMĂ VENIREA LUI MIRCEA REDNIC LA DINAMO!

nicolae badealiga 1razvan zavaleanudinamorealitateadeclaratii