Cristian Săpunaru, pus la zid din cauza comportamentului: „Nu este prima dată când are astfel de apucături”

Căpitanul Rapidului, Cristian Săpunaru, a ieșit în evidență la finalul meciului pierdut poe teren propriu în fața FC U Craiova 1948 cu 2-3. El i-a băgat mâna în gât lui Lorenzo Paramatti, fiind criticat din cauza atitudinii pe care a avut-o.
„Să nu mai confunde terenul cu un ring de K1”, îi spune Marcel Pușcaș lui Cristi Săpunaru
Marcel Pușcaș, directorul executiv al clubului FC U Craiova 1948, îi recomandă căpitanului Rapidului să renunțe la astfel de comportamente. „Vă spun din startul discuției că Săpunaru a fost unul dintre cei mai buni fundași centrali români din ultimul deceniu.
A fost și câștigător de Cupa UEFA cu Porto, iar la națională a fost un fotbalist foarte bun. Dar aici mă opresc cu vorbele pozitive despre el.
Revenind la ceea ce s-a întâmplat după meci, eu sunt curios ce zice Cristi Săpunaru despre el când revede imaginile în liniște acasă. Lui îi place cum se transformă și ce face?
El trebuie să înceteze cu un astfel de comportament, să nu mai facă pe ultrasul pe teren și să nu mai confunde terenul de fotbal cu un ring de K 1. Să se ducă acolo dacă vrea să se bată cu cineva, nu pe terenul de fotbal”, a declarat Marcel Pușcaș la Prosport LIVE.
Marcel pușcaș așteaptă o măsură foarte dură împotriva lui Cristian Săpunaru
Marcel Pușcaș amintește că jucătorul Rapidului a avut o altercație cu oficiali ai echipei din Craiova și în sezonul regulat. „Nu este prima dată când are astfel de apucături de mare luptător.
Și la Mioveni i-a provocat pe cei din tribuna oficială de la noi să-l aștepte afară să se bată cu el. Mă refer la acel meci de 0-0. Dar și cu alte echipe are pe teren asemenea apucături.
Ce vrea să realizeze Săpunaru cu astfel de gesturi? E bine că acum riscă să nu mai joace în meciurile de baraj dacă își primește vreo trei etape de suspendare? Ce a rezolvat?
Poate că cei de la Comisii trebuie să ia o măsură foarte dură împotriva lui, că poate așa o să înceteze să mai facă pe luptătorul pe teren.
Am discutat cu Paramatti și mi-a zis că el nu a avut nimic de împărțit cu Săpunaru. El s-a dus să vorbească cu Rareș Ilie, pentru că Rareș făcuse semne către galeria noastră când ne egalaseră.
Iar Para l-a întrebat dacă acum mai spune ceva. Eu dacă aș fi în locul lui Săpunaru mi-aș pune o întrebare dacă realizez cumva că nu mai am pe teren viteză. Viteza sa de reacție a început să lase de dorit. La fel și la Dragoș Grigore.
Săpunaru trebuia să fie trimis la vestiare de Bârsan după ce l-a faultat pe Bauza. Dacă Bauza nu sărea, acum era pe la spital, la ce intrare… și cum s-a dus Săpunaru să-l rupă”, a mai precizat directorul executiv al FC U Craiova 1948.