Fotbal Intern· 2 min citire

Cum a ajuns Gică Popescu să fie arestat înainte de alegerile FRF: ,,Aia l-a curățat, de fapt''

Gică Popescu

Gică Popescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 oct. 2021, 10:09

Pe data de 4 martie 2014, în ziua premergătoare alegerilor pentru președinția Federației Române de Fotbal, la care era favorit, fostul mare internațional Gică Popescu a fost arestat.

Curtea de Apel l-a găsit vinovat în celebrul dosar al Transferurilor, alături de alte nume grele precum Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea, Meme Stoica, George Copos și Gigi Nețoiu.

Cosmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, a vorbit despre arestarea lui Gică Popescu din 2014. Acesta spune că asocierea ,,Baciului'' cu un nume greu din politica românească a făcut ca fostul căpitan al Barcelonei să ajungă în spatele gratiilor.

Citește și EXCLUSIV | DEZVĂLUIRI DESPRE MĂNĂSTIRILE CONSTRUITE DE GIGI BECALI: „NU OR SĂ FIE FEMEI PE TERITORIUL ĂSTA ȘI NICI OI, CAPRE, GĂINI PE PARTE FEMEIASCĂ”

,,A fost cea mai mare porcărie din justiția românească, se putea discuta cu Gică să se retragă. A fost o regie, din păcate, Gică a crezut că asocierea cu Ponta îl va ajuta, dar aia l-a curățat de fapt.

Trebuia să se delimiteze de Ponta, care mai mult a încurcat decât a ajutat. Dragnea a jucat împotriva lui Gică, cum a fost și cu Lupescu, pe care l-a păcălit că îl va ajuta.'', a declarat Cozmin Gușă, pentru GSP.

Cosmin Guşă

Gică Popescu a fost condamnat la 3 ani și o lună pentru evaziune fiscală, deși plătise presupusul prejudiciu până la ultimul ban și a colaborat exemplar cu autoritățile în toți cei opt ani cât a durat procesul.

Gică Popescu nu a mai putut candida la funcția de președinte al FRF la scrutinul programat chiar a doua zi.

Citește și VIDEO | CINE AR FI COMANDAT ARESTAREA LUI GIGI BECALI, GIOVANNI BECALI ȘI GICĂ POPESCU. ESTE UN FOST PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News