Cum a fost prins în club unul dintre jucătorii bine cotați ai anilor 2000: „Guriță mai povestea pe la conducere”

Adrian Senin a făcut parte din echipa Farului care sub conducerea lui Petre Grigoraș a ajuns până în finala Cupei României și a prins și o participare în Cupa UEFA Intertoto.
Constănțenii au băgat în sperieți la vremea respectivă granzii Ligii 1, „marinarii” luptându-se de la egal cu Steaua, Dinamo și Rapid. Alb-albaștrii formau o echipă atât pe teren, cât și în afara lui. De multe ori, Senin și coechipierii săi mergeau împreună și la distracție. Însă, uneori Grigoraș afla de escapadele elevilor săi.
„Eu mergeam, dar nu dacă aveam a doua zi antrenament. Mergeam jumătate de echipă. Eram foarte uniți. La un meci, am jucat cu Oțelul și am făcut egal. Am mers vreo șapte-opt inși, printre care și Mihai Guriță. El mai povestea pe la conducere.
Când venim la antrenament, Grigoraș zice: “Credeți că nu știu că ați fost la club?”. Noi am ținut-o pe-a noastră că n-am fost. Apoi, ne-a spus Grigoraș că îi zisese Guriță. Cică: “Profesore, am fost toți, dar eu am plecat mai devreme!”, și-a adus aminte Senin, pentru Gsp.

CITEȘTE ȘI –>> Cum a ratat un fost fotbalist transferul la Rapid: „Eram distrus, am depins de conducători. L-au luat pe Raț în locul meu”
Până să ajungă una dintre protagonistele campioantului, Farul a trecut și prin emoțiile unui baraj. Se întâmpla în 2001, atunci când trupa de la malul mării a trecut de FCM Bacău și a revenit în prima divizie după un an în eșalonul secund. Manșa a doua a acelui duel a avut o poveste aparte, iar câștigătoarea s-a decis la loviturile de departajare.
Țineți minte că nici măcar nu a fost televizat. Au filmat dintr-un bloc din spatele peluzei. Nici n-a început bine meciul și s-a dat 11 metri pentru Bacău. A leșinat unul lângă Adi Voicu. Nici nu-l atinsese. 1-0, am ieșit de pe teren, dar am reintrat. Pierdeam cu 3-0, exact ce își doreau ei. Am reintrat.
La o fază, s-a dus mingea în aut, noi ne-am oprit, dar fundașul lor dreapta a luat-o pe margine, a fugit, iar arbitrul striga: “Joacă!”. Băăă, a ieșit! Nimic! Du-te și aleargă după ăla. Apoi a scăpat Negru singur și Bolfă de la Bacău, care se încălzea în spatele porții, a intrat pe teren să-l atace. Negru s-a speriat. Arbitrul striga: “Joacă!”. Apoi a dat gol Abăluță, 2-1″, a încheiat fostul fotbalist al Farului.