Cum a reacționat fostul antrenor a lui Bayern Munchen la anunțul demiterii lui Julian Nagelsmann

Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 24 martie 2023, ora 19:14,
Hansi Flick, sursa foto: Profimedia Images/Christian Charisius/dpa
Hansi Flick, sursa foto: Profimedia Images/Christian Charisius/dpa

Bayern Munchen va anunța curând despărțirea de Julian Nagelsmann, care antrenează echipa bavareză din vara anului 2021. Astfel, antrenorul german Thomas Tuchel probabil că va semna un contract pe două sezoane și jumătate cu gruparea germană.

Fostul tehnician al echipei și actualul selecționer al Germaniei, Hansi Flick, a fost luat prin surprindere de anunț.

”Am fost foarte surprins de titlurile apărute, dar, deocamdată, Bayern nu a spus nimic în legătură cu acest subiect. Mă voi abține de la comentarii din respect pentru Julian”, a spus Hansi Flick la conferința de presă, conform Reuters.

Hansi Flick s-a aflat pe banca tehnică a bavarezilor între 2019 și 2021, când a câștigat de două ori titlul din Bundesliga, dar și trofeul Champions League. El a părăsit Bayern Munchen și a preluat prima reprezentativă a Germaniei.