David Popovici, înotătorul cu România în suflet: „Mi se face pielea de găină când aud imnul”

David Popovici
David Popovici este noua stea a înotului românesc, după rezultatele incredibile de la Campionatul European de Natație de Juniori din Italia.
Sportivul de doar 16 ani a doborât mai multe recorduri mondiale la CE de la Roma în probele individuale pe care le-a câștigat. Acesta a cucerit în total patru medalii, dintre care trei de aur, în probele 100, 200 și 50 metri liber, individual, și argintul, cu ștafeta de 4×100 m liber.
În urma unor astfel de performanțe, David Popovici și-a deschis sufletul și a vorbit despre cum face față la notorietatea pe care a dobândit-o, despre recordurile mondiale doborâte ca urmare a timpilor fabuloși scoși, despre porecla sa din copilărie pe care a primit-o de la un prieten, dar și despre cine este idolul său, care continuă să-l impresioneze prin ceea ce face.

”La început a fost greu pentru că acest succes a apărut peste noapte, dar nu chiar de acum, ci de când am reușit calificarea la Jocurile Olimpice și atunci mi-a fost destul de greu. Telefonul, conturile, tot. Mi-au fost bombardate de mesaje de încurajare, susținere, de felicitări și pot să spun bucuros că am învățat din greșeala de a nu răspunde tuturor și de a mă limita la interacțiunile pe care le am.
Da.... e un timp.... cred ca aș fi bătut restul înotătorilor cu cel puțin 30 de sutimi care în înot pentru cei care nu-și dau seama e enorm. Numai că, antrenamentele evolează, tehnicile evoluează, toată lumea evoluează și devenim din ce în ce mai rapizi. Dovada că eu, un puști de 16 ani, am reușit această performanță. Numai că odată cu mine cu toții evoluează.

Porecla mea? Kahuna. Așa mi se spune. A început să-mi spună un coleg de la bazin când eram mic . Aveam părul lung. Și Kahuna înseamnă în Hawaii vrajitor și i s-a părut lui că mi se potrivește. Și așa mi-a rămas.
Nici nu știu cum să exprim ce simt atunci. Mi se face pielea de găină când aud imnul și când văd pe toată lumea cum se uită la mine. E un moment genial.

Cred că aș spune Paul Georgescu. E un domn. Eu îi spun domn deși eu vorbesc cu el cu tu. E un domn care împinge limitele corpului uman. Înoată și în ape înghețate. Inoată și câte o sută de kilometri , chiar recent a făcut asta. E extraordinar și sunt un fan”, a declarat David Popovici, pentru Telekom Sport.
CITEȘTE ȘI -->> DAVID POPOVICI, VENERAT DE PRESA DIN STRĂINĂTATE: „CLASĂ ȘI FORȚĂ. CEVA CE VEZI FOARTE RAR!”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























