Dezvăluiri din interior: „Dușan le-a zis jucătorilor că pleacă din cauza acestui fapt”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 iulie 2021, ora 20:42,
Dușan Uhrin Jr.
Dușan Uhrin Jr.

Dușan Uhrin Jr. a plecat de la Dinamo, după ce și-a luat la revedere de la jucători la finalul antrenamentului de astăzi.

În plină insolvență, cu jucători care pleacă unul după altul de la club și cu transferuri blocate, antrenorul ceh a decis că era momentul să părăsească și el formația din Ștefan cel Mare.

O sursă din cadrul clubului a dezvăluit că motivul pentru care Dușan Uhrin Jr. s-a despărțit de Dinamo a fost faptul că echipa nu a putut aduce întăriri pentru a forma un lot competitiv pentru noul sezon.

”Nu se ştie încă ce jucători o să vină pentru că încă a rămas valabilă interdicţia la transferuri. Dinamo nu poate să îl legitimeze nici pe Nică, care se antrenează de 3 luni cu ei… ce jucători să vină? Azi echipa mai are un antrenament, dupa amiază, iar mâine au liber.

Dușan le-a zis jucătorilor că pleacă din cauza faptului că a aşteptat întăriri, dar n-au venit. Aşa că în condiţiile acestea, Uhrin a plecat!”, a declarat o sursă apropiată grupării din Ştefan cel Mare, pentru Telekom Sport.

Iuliu Mureșan a declarat, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă, că cele mai mari șanse să devină noul antrenor al lui Dinamo le are italianul Dario Bonetti.

CITEȘTE ȘI –>> PRESA DIN CEHIA MOTIVEAZĂ PLECAREA LUI UHRIN: „PROBLEMELE VECHI S-AU REPETAT. RĂBDAREA I S-A TERMINAT”

liga 1transferurirealitateadinamodusan uhrin jr