Dinamo confirmă oprirea negocierilor cu grupul One: „Există și alți investitori interesați”

Un grup de investitori, printre ei fiind și Red Lion, vehiculul de investiții al partenerilor grupului de imobiliare One, este în discuții avansate pentru a prelua clubul Dinamo.
„Tranzacția dintre dl. Serdean și ONE nu s-a finalizat”, a confirmat Vlad Iacob
Și omul de afaceri libanez Mohammad Murad a confirmat deja că este pregătit să se implice la clubul din Ștefan cel Mare și a spus că singurul impediment în acest moment este acționarul majoritar Dorin Șerdean, de la care trebuie preluat pachetul majoritar de acțiuni.
Numai că, în loc să se ducă la negocieri, Șerdean a plecat în Spania, pentru a se întâlni cu fostul investitor Pablo Cortacero, după mcum a informat în exclusivitrate realitateasportiva.net.
Între timp, Dinamo a confirmat că discuțiile cu One nu mai sunt de actualitate. „Tranzacția dintre dl. Serdean și ONE nu s-a finalizat, deoarece nu s-a ajuns la o întelegere în termenul așteptat de părti.
Exista o șansă să se semneze săptamana trecuta, vineri, însa domnul Șerdean nu s-a prezentat. Fiind o corporație listată la bursă, regulile interne ale acesteia sunt foarte stricte.
Au fost foarte mulți factori perturbatori care au influențat lucrurile, inclusiv persoane care s-au insinuat în negocieri, iar aceste aspecte nu au ajutat deloc.
Neg vehement informațiile conform cărora concluziile vreunui presupus audit au condus la această situație. Nu a existat o analiza juridică sau economică cu concluzii negative, așa cum a fost prezentat în presă, ieri.
Există și alți investitori interesați și îi așteptăm alături de noi”, a declarat administratorul special Vlad Iacob, conform paginii de facebook a celor de la Dinamo.