Dinu Gheorghe anunță dezastrul la Dinamo: „Dacă se desființează va fi un război foarte mare! Vor apărea fel de fel de societăți!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 23 iunie 2022, ora 11:28,

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria sa, iar problemele se țin scai de clubul din Ștefan cel Mare. Echipa s-a reunit la antrenamente sub conducerea lui Gică Mihali.

Se pare că reproșurile au început încă de la primul antrenament, când Gică Mihali, care are rolul de antrenor interimar, s-a plâns de lipsa unui cântar destinat măsurării greutății jucătorilor, potrivit ProSpot.

Dinu Gheorghe: „Domnul Zăvăleanu, vă rog, cumpărați un cântar! Dacă se desființează va fi un război foarte mare…!”

Fostul președinte al „câinilor”, Dinu Gheorghe a vorbit despre cazul lui Steliano Filip, a cărui plecare a fost interzisă de Răzvan Zăvăleanu, dar și despre problema cântarului, amintită anterior.

„În primul rând, nu știu dacă este corect juridic. Era o relație între Dinamo și clubul care îl cumpăra pe Filip. Este un lucru ilegal, dar mă rog, domnul Zăvăleanu e avocat. A făcut acum un board din vechii oameni ai lui Dinamo.

L-au pus pe săracu Gică Mihali și nu a avut cântar. Domnul Zăvăleanu, vă rog, cumpărați un cântar din cei șase la sută care vin din transferurile de jucători, donați un cântar, vă rog eu.

Cineva se agață foarte tare ca Dinamo să nu intre în faliment…Poate suporterii se gândesc să nu dispară clubul. Dacă se desființează va fi un război foarte mare…vor apărea fel de fel de societății cu numele Dinamo”, a declarat Dinu Gheorghe, pentru cei de la ProSport.

De asemenea, Dinu Gheorghe i-a criticat vehement pe jucătorii trecuți pe la Dinamo, acuzându-i de neprofesionalism.

„Am văzut jucători care au jucat la Dinamo trei meciuri, șase dușuri și vin acum și dau vina pe antrenor că au retrogradat. Nu e de vină Uhrin că nu ați fost voi în stare să marcați două goluri. E păcat, Dinamo se clatină din toate punctele de vedere în acest moment.”, a mai adăugat acesta, pentru sursa citată.

Primul dinamovist care a revenit la echipă pentru a ajuta la promovare! Citește chiar aici!

#dinugheorghedinamo