Doliu în presa sportivă din România. A murit ziaristul care i-a spus primul «Briliantul» lui Mutu

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat joi, 10 februarie 2022, ora 12:19,
doliu, presa
doliu, presa

A murit Cristi Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuți ziariști sportivi din Pitești. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani.

FC Argeș a transmis un mesaj de omagiu, pe pagina oficială a clubului.

„Clubul FC Argeș regretă dispariția gazetarului sportiv argeșean Cristi Marinescu. Acesta se confrunta cu probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat cu diabet. În urmă cu 7 ani, medicii au fost nevoiți să-i amputeze un picior după ce a făcut o cangrenă. A fost internat la Spitalul din Mioveni, ulterior fiind transferat la SJU Pitești, unde s-a infectat cu Covid-19.

Cristi Marinescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști sportivi ai Argeșului. A lucrat mai bine de două decenii la mai multe publicații din Argeș, dar și la Gazeta Sporturilor. Îl vom păstra mereu în gândurile noastre!. Dumnezeu să-l odihnească în pace!. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, au fost gândurile transmise de FC Argeș, pe site-ul oficial.

Cristi Marinescu a fost cel care i-a dat celebra poreclă „Briliantul”, lui Adrian Mutu.

„Am fost primul care am scris de Mutu, de Dani Coman, de Dică. Lui Mutu eu i-am zis prima dată «Briliantul», după care a preluat-o Neţoiu, că Mutu e briliantul lui”, declara Cristi Marinescu, pentru Gazeta Sporturilor, în 2015.

Cristi Marinescu a practicat handbalul profesionist în tinerețe.

Citește și Clipe cumplite pentru Gabriel Torje! Tatăl său a murit: ,,Ai fost persoana care m-a dus prima oară la fotbal”

cristi marinescufc argeșpresa sportivabriliantuladiran mutua murit