Dorin Goian, impresionat de Simon Kjaer, cel care i-a oferit primul ajutor lui Eriksen: ,,E lider, a demonstrat-o”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 13 iunie 2021, ora 15:54,
Simon Kjaer/Sursa foto: Profimedia Images
Simon Kjaer/Sursa foto: Profimedia Images

Christian Eriksen este internat în spital acum, după ce s-a prăbuşit pe gazon în partida de la Campionatul European dintre Danemarca şi Finlanda, terminată ulterior cu scorul de 0-1.

După ce pe terenul de joc i s-au făcut primele manevre de resuscitare, Eriksen a fost transportat la spital în Copenhaga, unde a fost stabilizat de medici, iar acum se află în afara pericolului, potrivit ultimelor informaţii. Simon Kjaer, căpitanul Danemarcei, a fost cel care s-a asigurat că Eriksen nu şi-a înghiţit limba şi l-a pus în poziţia corectă până au venit medicii, care au avut nevoie şi de defibrilator.

 

În momentul în care Eriksen a devenit inconştient pe terenul de fotbal, jucătorii Danemarcei au făcut zid în jurul jucătorului pentru a nu fi surprins momentul dureros prin care trecea. De altfel, prezentă la joc, soţia lui Eriksen a intrat pe terenul de joc, unde a fost consolată de căpitanul Kjaer.

 

 

Dorin Goian a fost coleg cu Simon Kjaer în Italia, pe vremea când evolua pentru italienii de la Palermo. Fostul fotbalist a rămas impresionat de gestul pe care l-a făcut căpitanul danez pentru Eriksen şi spune că a demonstrat că este un lider.

 

,,Era încă tănăr pe atunci, dar avea calităţi fotbalistice incredibile. Jucător de vestiar, nu deranja pe nimeni. Faptul că a fost pus căpitan la naţionala Danemarcei confirmă caracterul lui, comportamentul lui e un exemplu pentru toţi.

 

Sursa foto- Profimedia Images

 

E lider, a demonstrat-o, ştia şi manevrele de prim ajutor. Mă bucur că a avut reacţia pe care a avut-o, va fi mult mai apreciat. A fost şi cu ideea cercului în jurul lui Eriksen pentru a obstrucţiona filmarea, o idee foarte bună!

 

Citeşte şi CUM ESTE VĂZUT VIITORUL LUI CHRISTIAN ERIKSEN ÎN FOTBAL DE UN CELEBRU CARDIOLOG: ,,ASTA E VESTEA REA”

 

Ar fi benefice şi în România vizitele medicilor, pentru a da informaţii clare despre prim ajutor. Noi am făcut facultate, chiar Educaţie fizică şi Sport, dar am colegi care n-au făcut.”, a declarat Dorin Goian, pentru Telekomsport.

 

Meciul dintre Danemarca şi Finlanda a fost întrerupt aproape două ore după evenimentul neplăcut care a avut loc la Copenhaga. Partida a fost reluată de la ora 21:30 şi s-a terminat cu victoria finlandezilor, scor 1-0, deşi Danemarca a avut un penalty, pe care l-a ratat însă.

 

În acest moment, Eriksen este legitimat la Inter, în Serie A, formaţie care a plătit pentru serviciile sale la început de 2020 nu mai puţin de 27 de milioane de euro.

 

 

Citeşte şi MINCIUNI INCREDIBILE PE BAZA CAZULUI LUI ERIKSEN: ,,VOM FI FORŢAŢI SĂ ACŢIONĂM”

simon kjaerdorin goiandanemarcarealitateaeuro 2020christian eriksenfinlanda