Echipa lui Messi s-a calificat în optimile Cupei Mondiale a Cluburilor

Inter Miami şi Palmeiras au remizat, scor 2-2, marţi dimineaţă, pe Hard Rock Stadium, în ultima etapă a grupei A de la Cupa Mondială a Cluburilor. Ambele echipe s-au calificat în optimile competiţiei.
Golurile lui Tadeo Allende şi Luis Suarez au adus un avantaj de două goluri pentru Miami, înainte ca Paulinho şi Mauricio să înscrie în ultimele 10 minute pentru a readuce Palmeiras la egalitate.
În celălalt meci al grupei, FC Porto a remizat cu egiptenii de la Al Ahly, scor 4-4.
Atacantul palestinian Wessam Abou Ali a marcat un hat-trick, iar Mohamed Ali Ben Romdhane a înscris şi el pentru campionii egipteni, însă Porto a revenit de fiecare dată când a fost condusă.
Adolescenţii Rodrigo Mora şi William Gomes, rezerva Samu Aghehowa şi Pepe au marcat pentru clubul portughez, în timp ce ambele echipe au abandonat apărarea în căutarea golurilor care le-ar fi putut duce mai departe în turneu.
Palmeiras a câştigat grupa, cu 5 puncte, la fel ca Inter Miami, dar cu golaveraj mai bun.
Echipa lui Lionel Messi va înfrunta campioana Europei, Paris St Germain, unde argentinianul a petrecut două sezoane în perioada 2021-23, în timp ce Palmeiras va înfrunta rivala Botafogo într-o confruntare exclusiv braziliană pentru un loc în sferturile de finală.