Edi Iordănescu anunță că FCSB mai are nevoie de transferuri! Ce spune despre situația lui Florinel Coman

Antrenorul FCSB-ului a vorbit despre ceea ce a găsit la echipă și a dezvăluit că mai are nevoie de câțiva jucători pentru a-și completa lotul în vederea luptei la titlu!
Edward Iordănescu consideră că venirea sa reprezintă un nou început pentru formația bucureșteană, însă a declarat că este nevoie urgentă de rezultate pozitive pentru a le reda încrederea elevilor săi. Ulterior, tehnicianul în vârstă de 43 de ani a făcut o paralelă între lotul CFR-ului și cel al FCSB-ului, dar a oferit și ultimele detalii despre situația lui Florinel Coman, accidentat în meciul cu Sepsi.
“E un nou început pentru club, pentru echipă. Cred, din ce concluzii am tras din ce reacții au fost în sânul echipei și în jurul echipei, că se creează o anumită emulație. Avem nevoie de rezultate imediate ca să ne ajute un pic în ceea ce înseamnă obiectivele noastre. Ne dorim rapid să repoziționăm echipa și să reintrăm cu șanse în lupta la titlu, pentru că ăsta e clar obiectivul nostru. E clar că atunci când te ajută rezultatele, fondul e bun, pozitiv și totul se duce în direcția în care ne propunem.
Nu este ușor pentru că suntem deja în plină competiție, trebuie avut mare grijă la orice fel de intervenție, sunt lucruri de pus la punct. Colegii mei dinaintea mea și-au dat silința și au încercat să facă o muncă bună și mă refer și în sezonul trecut, în mode special, pentru că echipa a fost în lupta la titlu. Trebuie să confruntăm realitatea, atunci când ieși din Europa în felul în care s-a ieșit, ești pe poziția pe care ești și începutul de campionat pe care-l ai, înseamnă că lucrurile nu sunt funcționale.
Citește și EXCLUSIV | FCSB DĂ SEMNE DE REVENIRE DUPĂ ADUCEREA LUI EDI IORDĂNESCU: „ECHIPA A ARĂTAT ATITUDINE!”
Spre deosebire de CFR, chiar dacă nu-mi place să fac paralele, acolo este un grup de jucători experimentați, maturi. Aici e un grup cu totul diferit, cu jucători cu foarte mult talent, potențial, dar au mult de muncă ca să ajungă la un nivel de exprimare și performanță bun. E de lucru cu ei, dar mă bucură foarte tare că am găsit niște băieți extrem de preocupați, de dispuși, de atenți, de receptivi să muncească, să progreseze și, bineînțeles să perfomeze.
Le-am și zis din prima zi că pentru a devenit valoroși, de a face trecerea de la jucători cu talent până la jucători cu valoare îți trebuie performanță, îți trebuie să certifici, să câștigi trofee, să ieși în Europa, să mergi într-o grupă europeană și trebuie să bați la porțile echipei naționale.
Aștept cu sufletul la gură să văd diagnosticul lui Coman și sper să nu fie ceva grav, deși, din păcate, există acest risc. Ar fi o mare lovitură pentru noi să-l pierdem pe o perioadă mai lungă. A dispărut și Moruțan din ecuație, care era un jucător cu talent și care a fost, în multe momente, decisiv pentru echipă. E clar că e o pierdere, chiar dacă eu am avut o serie de discuții cu el și îi transmisesem că are mult de lucru în continuare.
Citește și GIGI BECALI FACE TOTUL PENTRU TITLU ÎN ROMÂNIA! CONSTANTIN BUDESCU, NOUA ȚINTĂ A FCSB-ULUI
El trebuie să elimine foarte mult fluctuațiile din jocul lui. Din fericire pentru el a venit aceasta posibilitate, nu m-am putut opune, e normal. E o ofertă extraordinară, la fel și pentru club. M-am bucurat pentru el. Pe cealaltă parte nu este ușor, a plecat din cantonamentul echipei cu câteva ore înainte de joc.
Sunt niște pierderi, trebuie acoperite. Cred că echipa mai are nevoie de 2, maxim 3 jucători pe anumite poziții. N-o să intru in detalii public pentru că așa cred că este profesionist, să lucrăm în liniște și să luăm deciziile cele mai corecte pentru a da un plus de valoare. Vine și pauza competițională, vom avea mai mult timp de lucru atunci, dar ne dorim să rămânem agățați de obiectivul ăsta și să ne apropiem de locul 1, ca să putem să lucrăm cât de cât pe un fond mai bun și cu mai multă liniște”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Sport Total FM.