FCSB se pregătește de meciul restant cu Farul Constanța. Partida din etapa a 13-a a Ligii 1 a fost amânată după ce la formația ,,roș-albastră'' a izbucnit un focar de Covid-19.
Înaintea jocului de joi seara, Edi Iordănescu a susținut o conferință de presă, în care a prefațat meciul. Acesta spune că se așteaptă la un meci foarte dificil. Cât despre reprogramarea partidei, Edi Iordănescu declară că s-a respectat regulamentul. Meciul dintre Farul și FCSB se va disputa la Ovidiu, joi, de la ora 20:30.
,,Ne așteptăm la un meci dificl, clar, pentru că întâlnim formația pe care eu o apreciez foarte mult. E o echipă cu o filosofie bine definită și pentru mine asta înseamnă identitate. E o echipă care încearcă un fotbal bazat pe o circulație bună și prelungită a mingii din care încearcă să creeze foarte multe situații de poartă. Ne așteptăm la un joc foarte dificil.
(Reporter: V-ați fi dorit ca acest meci să fie programat pentru o altă dată) Sincer da, dar mă mulțumesc totuși că a fost reprogramat, cu toate că nu ar trebui să fiu atât de fericit că s-a respectat regulamentul. La ce presiuni s-au făcut și la cum s-au interpretat lucrurile, a ajuns să ne mulțumească normalitatea. Regulamentul e simplul. Un singur jucător dacă e infectat cu Covid-19 și nu reușești să aduni 13 jucători pe foaia jocului, din care unul să fie portar, jocul se amână. Nu știu unde s-a făcut un favor. Doar s-a dorit să se creeze o presiune artificială și să fim puși într-o lumină care nu ne favorizează. Din fericire, cei care conduc fotbalul au luat decizia corectă.'', a declarat Edi Iordănescu, în cadrul unei conferințe de presă.