Gigi Becali, contrazis de medici: ,,Românii înghit Arbidol pentru a nu se vaccina!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 15 noiembrie 2021, ora 12:45,
Gigi Becali/Sursa foto: Fanatik
Gigi Becali/Sursa foto: Fanatik

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a fost contrazis de un medic din România, în ceea ce priveşte prevenirea infectării cu COVID-19.

Dacă omul de afaceri susţine că românii se pot trata cu Arbidol, medicul cardiolog Gabriel Tatu-Chiţoiu spune că aceştia recurg la această metodă pentru a nu se vaccina împotriva virusului. Medicul a explicat în urmă cu cateva săptămâni pe Facebook, când FCSB era decimată de COVID-19, riscurile la care sunt supuşi cei care se tratează cu Arbidol.

,,Amăgirea existenţei unui tratament eficace în COVID-19 în locul vaccinării este întreţinută pe diverse canale. Recent un deputat a venit în parlamentul României cu câteva mostre de Arbidol – antiviral originar din Rusia/China -, cumpărat de la Chişinău,  folosit în gripă pentru a susţine utilizarea lui pe scară largă în Romania. Arbidol este înghiţit în acest moment de o grămadă de români în speranţa de a nu face COVID în loc de a se vaccina.

Citește și DECLARAŢIE FABULOASĂ: ,,EU SUNT TRANSOM, M-AM VACCINAT! AM DAT CREZARE ŞTIINŢEI! NU MAI TRANSFER LA FCSB”

Despre eficienţa/ineficienţa  lui şi a altor virale am vorbit aici.Repet: Antiviralele nu se iau ca prevenţie. Ele se iau (cu rezultate minore daca nu chiar inexistente) in primele zile de boală cu speranta de a nu face o formă severă. Dar numai sub supraveghere medicală şi costient fiind de faptul că:

Antiviralele sunt recunoscute pentru potenţialul de a induce malformaţii congenitale la copiii care sunt procreati in timp ce viitorii lor părinţi iau antivirale.

În ciuda Arbidol-ului (care, după unele date, nici nu ar mai fi folosit in Rusia) numărul cazurilor COVID si al morţilor COVID au fost in continuă crestere in Rusia. În prezent Rusia se află în cel mai critic punct al pandemiei ei fapt care poate fi vazut in graficele de mai jos,

..iar echipa de fotbal a lui Becali (mare promotor de Arbidol) este  pusa la pamant de Covid, in frunte cu antrenorul ei. Banuiesc ca Becali ii va pune pe baieti sa alerge la meciurui imediat dupa ce testele PCR li se vor negativa…Nu va gasi de cuviinta sa le  faca la toti RMN cardiac ca sa depisteze eventuala miocardita indusa de COVID la acestia…”, a postat Gabriel Tatu-Chiţoiu, pe Facebook.

Citeşte şi GIGI BECALI, UN NOU GEST DE MILIOANE! CUM I-A SALVAT VIAȚA UNEI ACTRIȚE CELEBRE DIN ROMÂNIA

mediciCovid-19fcsbrealitateagigi becaligabriel chitoiu