Emil Săndoi, despre șansele tricolorilor olimpici de a ieși din grupe, la Tokyo: „Suntem în cărți, de noi depinde”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat luni, 26 iulie 2021, ora 22:35,
Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

Naționala olimpică a României este obligată să învingă Noua Zeelandă, pentru a se califica în sferturile de finală.

Meciul dintre România și Noua Zeelandă va avea loc miercuri, 28 iulie, de la ora 11:30 (ora României), la Sapporo. În prima partidă, jucătorii lui Rădoi au învins reprezentativa Hondurasului, scor 1-0, dar duminică, aceștia au cedat în fața Coreei de Sud, scor 0-4.

Noua Zeelandă nu se va putea baza pe cel mai important fotbalist din lot pentru duelul cu România. Căpitanul Winston Reid s-a accidentat cu Honduras.

Emil Săndoi este optimist cu privire la șansele României de a ieși din grupe la Jocurile Olimpice.

Nu s-a văzut bine, cum aș putea să mă ascund după deget? Dar este important că am câștigat primul meci pe care l-am avut în grupă, chiar am spus atunci că într-o competiție din asta, la un turneu final, e foarte important să nu pierzi primul meci, noi am reușit să-l câștigăm.

Vedeți, chiar dacă am făcut un pas greșit care n-a dat bine la imagine, suntem în cărți, de noi depinde! Obținem un rezultat pozitiv, nu mai depinde de nimeni altcineva, suntem calificați„, a declarat Săndoi, la Digi Sport.

Citește și EXCLUSIV | PRIMA IMPRESIE DUPĂ ÎNFRÂNGEREA ROMÂNIEI CU COREEA DE SUD: ,,PUTEA SĂ MAI IA ÎNCĂ 3-4 GOLURI”

 

emil săndoifotbalolimpicatineretrealitateanationala