EXCLUSIV | Fostul jucător care privește disperat situația de la Dinamo: „Merg din rău în mai rău”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 ianuarie 2022, ora 19:10,

Cătălin Munteanu a jucat șapte ani la Dinamo și a cucerit un titlu cu formația din Ștefan cel Mare. 

Dar vremurile glorioase sunt demult apuse, iar fostul mijlocaș al „câinilor” este dezamăgit să vadă cum roș-albii se zbat acum în mediocritate.

Normal că mă doare, mereu am zis că mai rău nu se poate, dar Dinamo merge din ce în ce mai rău. Sper ca în această iarnă să facă transferuri, Flavius știe ce înseamnă Dinamo. A avut rezultate bune, încă nu e totul pierdut, pentru că în play-out se înjumătățesc punctele distanța nu este foarte mare încă se poate repara tot ce s-a făcut rău până acum și eu în asta și sper. Chiar nu știu cine să fie vinovat, fiecare are o parte de vină începând din urmă cu 5 ani.

Lucrurile au mers din rău în mai rău, au condus și spaniolii, apoi a venit și insolvența, probleme financiare care se răsfrâng asupra echipei. Acum e o reorganizare totală cu insolvența, sper să fie așa cum s-a întâmplat anul trecut când s-au salvat de la baraj în ultimele 6 etape. Doar că eu sper să nu ajungă iar acolo, să acumuleze puncte din primele etape, pentru că așa o să vină și încrederea, moralul bun”, a fost clar Cătălin Munteanu, în exclusivitate în emisiunea Unu` la 1, de la Realitatea Sportivă HD. 

CITEȘTE ȘI –>> FOTO | MM Stoica, imagine rară alături de Gigi Becali! Unde și-au făcut apariția cei doi

Misiunea salvării îi revine lui Flavius Stoican, după ce Mircea Rednic a fost îndepărtat în această iarnă.

„Eu am lucrat cu Rednic în 2006-2007, aveam o atmosferă extraodinară, am avut o echipă nu un lot. Pentru că am fost 13-14 juc care am jucat meci de meci nu prea ne-am accidentat, poate și situația când a venit nu era prielnică pentru că au apărut transferurile pe ultima sută de metri.

A adus mereu jucători buni la echipele pe care le antrena, însă relația cu vestiarul nu a fost ce trebuie. Plus foarte mult ghinion, Dinamo a fost egalată de trei ori în ultimul minut și a ajuns în subsolul clasamentului. E adevărat că și nea Mircea nu prea a mai avut rezultate în ultimul timp”, a încheiat fostul fotbalist al lui Dinamo. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | A jucat pentru Steaua și Dinamo, iar acum a ales: „Acolo am simțit altceva!”. Clubul care i-a rămas în suflet

redniccatalin munteanudinamosalvare de la retrogradaresituatie disperata