Exclusiv· 2 min citire

EXCLUSIV | Misterul loteriei penaltyurilor din finala Euro 2020 a fost elucidat: "Nu a fost așa cum s-a vehiculat"

Sursă foto:  Profimedia

Sursă foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 oct. 2021, 19:30

Ultimul act al CE din această vară dintre Anglia și Italia s-a decis la loviturile de departajare, cu italienii bucurându-se pe Wembley pentru cucerirea celui de-al doilea trofeu continental din istorie.  

Southgate a surprins atunci când a ales lista executanților de la punctul cu var pe care s-a regăsit un tânăt precum Saka, dar nu și fotbaliști experiementați precum Sterling, Shaw sau Trippier. Mulți au suspectat că ultimii s-au sărit de la desemnare pentru a nu fi arătați cu degetul în cazul unei ratări. Emil Săndoi nu crede totuși într-o astfel de variantă.

"Nu s-a întâmplat așa cum s-a vehiculat, poate a fost ideea să se ascundă eșecul. Deși eu consider că nu poate fi vorba despre un eșec. În situații de genul ăsta poți să încurajezi un astfel de jucător. Te duci la el și îi spui <<Cum să nu bați? Ești cel mai bun jucător, treci și o să dai gol>>. De obicei nu se întâmple să refuze, cine nu își dorește să dea gol?

Nu poți să ai mai mulți jucători care să nu vrea să bată, doar unul care este accidentat poate. Deciziile le iei funcție de ceea ce simți, ai un plan de dinainte făcut, te gândești cam cine să fie primul. Îmi aduc aminte că atunci când am întâlnit Anglia la tineret în acel baraj din 2010, Henderson făcea parte din acea echipă a lor. Cum să nu vrea un jucător ca el care a câștigat atâtea trofee în carieră să execute?", a fost comentariul lui Emil Săndoi, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

EXCLUSIV | Misterul loteriei penaltyurilor din finala Euro 2020 a fost elucidat: "Nu a fost așa cum s-a vehiculat" – poza 1

Sursă foto: Profimedia

Cei cinci executanți ai Angliei în finala Euro 2020 au fost Kane, Maguire, Rashford, Sancho și Saka. Doar primii doi au înscris, ceilalți au ratat iar englezii și-au luat adio de la primul trofeu european din palmares. Rashford a trimis în bară, în timp ce Donnarumma a scos șuturile celorlalți doi. Rashford și Sancho au fost trimiși pe teren în finalul prelungirilor special pentru a se regăsi pe lista celor urmau să bată penaltyurile de departajare. Walker și Henderson au fost cei scoși din teren în acel moment.

CITEȘTE ȘI -->> EXCLUSIV | STRATEGIA SELECȚIONERULUI, ADUSĂ ÎN DISCUȚIE ÎNAINTEA MECIURILOR DE FOC DIN ACEASTĂ LUNĂ: „TREBUIE SĂ FIM REALIȘTI”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Exclusiv