FOTO | Dennis Man și-a surprins colegii la antrenamente! Schimbare neașteptată de look

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 15 iulie 2021, ora 19:04,
Dennis Man
Dennis Man

Dennis Man a ajuns în a doua divizie din Italia, în urma unui sezon de uitat pentru Parma, care a terminat ultima în Serie A.

După o vară în care despre el și Valentin Mihăilă s-a zvonit că vor pleca, cei doi au rămas pe ”Ennio Tardini” și au început pregătirile pentru o stagiune în care vor încerca să revină cât mai repede posibil în prim-planul fotbalului din peninsulă.

Însă fostul fotbalist de la FCSB nu a stârnit admirația colegilor doar prin prisma atenției de care beneficiază din partea celor de la AC Milan. La ultima ședință de antrenament, Man i-a surprins pe Buffon și restul echipei cu noul său look. Acesta și-a lăsat părul să crească, după care și l-a prins într-o coadă.

Dennis Man este văzut ca unul dintre protagoniștii noului proiect de revenire în Serie A al Parmei în sezonul viitor, astfel că atacantul de 22 de ani speră ca această schimbare a înfățisării să fie de bun augur.

Dennis Man, sursa foto: parmacalcio1913.com

La ședința respectivă de antrenament a asistat și Gianluigi Buffon, revenit la Parma, formație la care a debutat în fotbal și de la care a plecat în 2001. Acesta a observat și el noua schimbare de look a internaționalului român.

CITEȘTE ȘI –>> MIHAI STOICA, DESPRE MAN LA MILAN: „SAMU CASTILLEJO ȘI SAELEMAEKERS SUNT MULT SUB EL!”

lookbuffonparmarealitateadennis man