FOTO | Imagini noi cu stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. „La Steaua au fost montate scaune”
Amânarea EURO 2020 pentru un an reprezintă șansa României de a îndeplini toate angajamentele asumate față de UEFA privind condițiile pentru găzduirea unor meciuri la București. Compania Națională de Investiții a publicat imagini noi cu lucrările la arenele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf.
Lucrările la stadionul Steaua sunt cele mai avansate, fiind montate primele scaune în tribune.
Stadionul Steaua
Publicată de Compania Națională de Investiții pe Vineri, 27 martie 2020
Noua arenă din zona Ghencea va avea o capacitate de 31.254 de locuri, iar costurile lucrărilor se ridică la 65 de milioane de euro.
„La stadioanele Arcul de Triumf și Steaua au fost deja montate scaune în tribune iar la stadionul Rapid încep să prindă contur viitoarele gradene„, este mesajul CNI.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală de la EURO 2020.
Campionatul European, găzduit de 12 orașe europene, a fost amânat pentru perioada 11 iunie – 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.
Autoritățile au decis să reconstruiască arenele Arcul de Triumf, Steaua și Rapid, pentru a găzdui antrenamente ale echipelor naționale prezente la București.
CITEȘTE ȘI -> Îi închide gura lui Talpan! Va juca FCSB în Ghencea? ”Categoric, 100% va putea juca”