Gheorghe Hagi nu-și revine după eșecul cu Dinamo: „E al treilea moment în care am greşit anul acesta!”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 13 februarie 2024, ora 19:24,
Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Campioana Farul a fost învinsă pe teren propriu de Dinamo, cu 0-2, în etapa a 25-a a Superligii, cea mai mare surpriză a începutului de an.

E al treilea moment în care am greşit anul acesta!”, a spus Gheorghe hagi după înfrângerea cu Dinamo

Echipa manageriată de Gheorghe Hagi a ratat șansa de a urca pe locul 4 în clasament și rămâne la un punct în spatele Universității Craiova.

E al treilea moment în care am greşit anul acesta! Am avut două, iar ăsta e al treilea. Le-am zis: ‘E un moment important pentru noi!’.

Dar văd că şi de data aceasta am clacat. Trei momente! Sheriff, Helsinki, iar ăsta e al treilea.

Sunt momente în care trebuia să arătăm. Asta le-am zis toată săptămâna. Aşa am pregătit meciul, dar se pare că nu m-au auzit, se pare că n-am ţipat prea tare, am vorbit mai lent, mai domol, mai moale.

Sper, alături de conducere, să găsim soluţii viabile. Şi am ratat o şansă mare!”, a declarat Hagi.

Până la finalul returului, Farul va juca în deplasare cu Sepsi, acasă cu Oțelul, în deplasare cu “U” Cluj-Napoca, acasă cu CFR Cluj și la Botoșani.

gheorghe hagi