Gică Hagi, nemulțumit deși Farul a câștigat: „De acolo au venit golurile și ne-am făcut meciul dificil”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat luni, 24 ianuarie 2022, ora 23:37,
Gică Hagi
Gică Hagi

Gheorghe Hagi a declarat, luni seară, că Farul Constanţa a făcut un meci foarte bun cu FC U Craiova 1948 până în minutul 60. Hagi a mai spus că jucătorii pe care i-a introdus în teren nu au adus niciun plus echipei.

Pentru echipa dobrogeană au marcat Omoh ‘5, ’45 şi Jefte ’32,

„Până în minutul 60 am jucat fotbal nu bun, foarte bun, extraordinar. Am marcat trei goluri, după au venit schimbările, jucătorii care au intrat n-au adus nimic, din păcate. A fost puțină confuzie în echipă și de acolo au venit și golurile și ne-am făcut meciul dificil, dar per total spun că meritam victoria. Sunt puncte importante și meritam să câștigăm.

Ne-au dominat cât, câte minute? Da, poți să zici că ne-a trecut glonțul pe la ureche, noi am avut poate mai multe ocazii în repriza a doua decât în prima, dar jucătorii au tratat individual și se gândeau numai la gol. Am făcut contraatacuri destul de bine, dar nu am marcat. Când ai 3-0 la pauză, normal că în vestiar am vrut să fim la fel de serioși în repriza a doua.

Nu cred că cele 15 minute au contat, am jucat bine până la schimbări, dar din păcate să zicem că nici eu nu am fost inspirat, sau nici ei n-au adus plusul de tehnică, tactică sau ce trebuiau să aducă. Acesta a fost punctul slab al nostru astăzi, schimbările. Sunt foarte nemulțumit de toți care au intrat. Meciul era la mână noastră. Pentru prima repriză, toți merită felicitați, au jucat foarte bine”, a explicat antrenorul, la posturile care transmit Liga 1.

Farul Constanţa a învins-o, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 pe FC U Craiova 1948, în ultimul meci al etapei a 22-a a Ligii 1.

Citește și VIDEO | Farul, victorie cu U Craiova 1948 într-un meci cu cinci goluri

hagifc u craiova 1948farul