Gigi Becali, mesaj războinic după venirea lui Budescu: „Aveți răbdare. CFR nu e deja campioană!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 septembrie 2021, ora 17:06,

Patronul roș-albaștrilor a oferit o nouă reacție după transferul lui Constantin Budescu la FCSB!

Edi Iordănescu a primit trei transferuri importante în ultimele zile, asta după ce ceruse mai multe întăriri la finalul meciului cu CFR Cluj, încheiat cu scorul de 1-4. La scurt timp după strigătul de disperare al antrenorului, Gigi Becali s-a pus pe treabă și i-a adus la FCSB pe Claudiu Keșeru, Valentin Gheorghe și Constantin Budescu, ultimul dintre ei fiind prezentat chiar astăzi.

Afaceristul din Pipera a dezvăluit că are mare încredere în Edi Iordănescu și elevii săi și consideră că lupta la titlu nu este nici pe departe jucată, în ciuda avantajului de 12 puncte al celor de la CFR față de FCSB. Becali a mărturisit că adevăratele bătălii se vor da în play-off, acolo unde speră ca Budescu&co să îi aducă titlul de campion după mai bine de șase ani.

„Este al nostru. Am semnat actele. Am încercat să îi aduc lui Edi jucători cu experiență așa cum a vrut el. A fost tare supărat după înfrângerea de la Cluj. Avea dreptate și l-am înțeles. I-am adus cam pe toți cei pe care el i-a vrut. Eu am mare încredere în Edi și în băieții lui.

CFR nu e deja campioană. Aveți răbdare. Adevăratul campionat o să se joace în play-off, iar punctele se vor înjumătăți. Consider că am făcut trei transferuri foarte bune. Cu Vali Gheorghe, Keșeru și Budescu o să fim și mai puternici”, a spus Gigi Becali, potrivit ProSport.

Citește și FOTO VIDEO | PRIMA IMAGINE CU BUDESCU, DUPĂ REVENIREA LA FCSB! PREZENTARE INEDITĂ PENTRU FOTBALIST

realitateafcsbdeclaratiigigi becaliliga 1