Gigi Becali, pârât: „Avea 2-3 jucători, „găinile” sale din echipă”. Relația cu antrenorul: „Discuta primul 11”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 11 iulie 2021, ora 00:05,
FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Aristidis Soiledis s-a despărțit vara asta de FCSB și a spus absolut tot despre perioada petrecută la vicecampioana României.

Fundașul grec de 30 de ani a ajuns la formația ”roș-albastră” în 2019, de la FC Botoșani, pentru 75.000 de euro, iar după doi ani petrecuți în capitală a dat un interviu în țara natală în care a explicat tot ce ai trăit la echipa finanțată de Gigi Becali.

Soiledis a dezvăluit detalii despre ce se întâmplă în vestiarul FCSB-ului, despre implicarea frecventă a patronului în alcătuirea primului ”11”, dar și despre favoriții acestuia din cadrul echipei. De asemenea, grecul a vorbit și despre relația sa cu Gigi Becali, bună la început, dar care s-a înrăutățit după accidentarea jucătorului.

”Toată lumea din România îl cunoaşte, indiferent că joci sau nu fotbal. Un om care are foarte mulţi bani. El are, în principal, bunuri imobiliare în toată România. Jumătate din Bucureşti cred că este al lui. Investeşte mulţi bani în echipă şi ajută foarte mulţi oameni. El construieşte biserici, trei dintre acestea sunt construite în România. De asemenea, construieşte biserici la Muntele Athos. E nebun după Muntele Athos. 

Este cineva care are mulţi bani şi ajută mulţi oameni. Dar în ceea ce priveşte echipa, când lucrurile nu merg bine, devin puţin ciudate.  După meci, iese la TV şi ceartă jucătorii. Următorul meci, se întoarce şi spune că eşti cel mai bun jucător al lui. După jocurile pe care le-am pierdut, a venit la antrenament şi ne-a prezentat în vestiar greşelile pe care le-am făcut. De la portar, la jucător.  Sau de ce faci asta sau aia? Acesta este Becali. Avea 2-3 jucători care erau „copiii” lui, „găinile” (n.r. – pui de găină) sale din echipă – Florin Tănase, Dennis Man şi Florinel Coman.

Ne spunea ca nu suntem talente şi superstaruri, să-i lăsăm pe ei să facă ce vor….şi restul echipei să muncească. Cu toate acestea, nu era impulsiv, nu a urlat niciodată. Prin felul său a spus ce a vrut. Cu umor a încercat să treacă prin toate. Desigur, vorbim de trei jucători fantastici, dar nu poţi spune că ei trei sunt vedetele echipei şi  fac tot ce îşi doresc, pentru că au 20-21 de ani. Nu vorbim despre jucători de 30 de ani, cu experienţă. Este ca şi cum vine cineva acum, la Olympiakos, spune să ascultăm toţi Androutsos, iar nimeni nu vociferează. Poţi face asta?

Am fost unul dintre favoriţii lui, dar după accidentarea de vara trecută lucrurile s-au schimbat. Credea că mint şi că mă dau lovit ca să nu joc. Am avut o lovitură la degetul mare, o afecţiune ciudată, care a necesitat timp să trec peste ea. Iar după şase luni am fost bine, dar nu am mai jucat. Am avut doar două meciuri în perioada cu probleme de la FCSB. Becali a venit la mine şi mi-a zis să intru urgent şi să joc, pentru că aveam mulţi jucători cu COVID-19. I-am spus că sunt nerefăcut după patru luni. Am făcut câteva injecţii de anesteziat zona şi am jucat 90 de minute cu Slovan Liberec.

gol Soiledis

Cu antrenorul, lucrurile sunt puţin ciudate acolo. Discută cu preşedintele despre cum să facă primul 11, schimbările, chiar şi în timpul meciului. Nu ştiu exact cum, dar s-au transmis mesaje. Întotdeauna a exista o înţelegere la cine va ieşi de pe teren”, a povestit Soiledis, pentru publicația elenă sdna.gr.

CITEȘTE ȘI –>> DRAGOȘ NEDELCU, GEST EXTREM DOAR CA SĂ PLECE DE LA FCSB! CE SALARIU VA AVEA JUCĂTORUL LA NOUA ECHIPĂ

gigi becalidezvaluirirealitateafcsbAristidis Soiledis