Haos la Dinamo! Torje vrea să plece din Ștefan cel Mare, după ultimele evenimente

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 decembrie 2021, ora 10:42,

Fotbalistul român în vârstă de 31 de ani a s-a reîntors în „Groapă” în vara acestui an, însă situația din momentul de față pare că l-a făcut pe acesta să se gândească serios la viitorul său!

Gabriel Torje este de departe unul dintre oamenii grei din vestiarul lui Mircea Rednic, în momentul de față. Cu toate acestea însă, ultimele conflicte din cadrul clubului l-au făcut pe mijlocaș să ia în calcul plecarea de la echipă, iar acest lucru se poate întâmpla chiar în această iarnă, notează GSP.

Torje pare că este nemulțumit de faptul că este considerat capul răutăților în grupul alb-roșilor, alături de Cosmin Matei și Steliano Filip, proaspăt excluși din lotul lui Dinamo. Conform sursei menționate anterior, fotbalistul are o clauză contractuală potrivit căreia poate rezilia în orice moment angajamentul, cu condiția să returneze toți banii primiți. „Până acum, Gabi a încasat doar salariul pe luna octombrie”, susțin cei de la GSP, adică în jur de 7.000 de euro.

Așa cum Realitatea Sportivă v-a anunțat în exclusivitate aseară, un alt motiv al supărării lui Torje poate fi reprezentat și de ruptura iremediabilă dintre Rednic și vestiar. „Puriul” nu mai este dorit în club atât din cauza rezultatelor slabe, cât și din cauza faptului că se află în plin conflict cu mai mulți jucători din lot.

350.000 de euro este cota de transfer a lui Gabi Torje, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Fostul internațional a mai evoluat pentru Dinamo în perioadele 2008 – 2011, dar și în 2018.

Poli Timișoara, Udinese, Granada CF, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Terek Grozny, Karabukspor, Sivasspor, AE Larisa și Bandirmaspor sunt formațiile pentru care a evoluat Gabriel Torje de-a lungul carierei sale.

Citește și EXCLUSIV | „REVOLUȚIE” LA DINAMO! DEZVĂLUIRI INCENDIARE DE LA ECHIPA ANTRENATĂ DE MIRCEA REDNIC

dinamorealitatealiga 1Torje