Ianis Stoica, după „dubla” reușită cu CS Hunedoara: „Mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 23 septembrie 2021, ora 00:00,
Ianis Stoica
Ianis Stoica

Atacantul în vârstă de 19 ani a izbutit să puncteze în minutele 19 și 50 ale partidei încheiate cu scorul de 5-3, după 120 minute, în 16-imile Cupei României!

Ianis Stoica este pariul lui Edi Iordănescu la FCSB, care a declarat în urmă cu puțină vreme că are mare încredere în fotbalist, iar acesta va apărea din ce în ce mai des în prima echipă a bucureștenilor. Titularizat în această seară în centrul atacului, Stoica nu a dezamăgit și a punctat de două ori, iar la finalul partidei a oferit prima reacție după meciul de poveste de la Hunedoara.

„Mă simt bine în momentul de față. Mă bucur că am reușit să marchez și să îmi ajut echipa să meargă mai departe. Ne-am pierdut concentrarea foarte mult în repriza a doua și asta s-a văzut. În fotbal se poate întâmpla orice și am văzut că o echipă din Liga a 3-a poate egala o echipă care se bate an de la an la câștigarea campionatului. Eu cred însă că experiența și-a spus cuvântul într-un final și am reușit să învingem. Este un început de când a venit Mister și cred că suntem pe drumul cel bun!” ,a spus Ianis Stoica, la finalul partidei.

Citește și CUPA ROMÂNIEI | THRILLER LA HUNEDOARA! FCSB SE CALIFICĂ CU MARI EMOȚII ÎN OPTIMI, DUPĂ 120 DE MINUTE

cs hunedoaracupa romanieirealitateafcsbIanis Stoica