Încă trei medalii de aur pentru România la Centura de Aur

Articol de Gabriel Ion - Publicat sâmbătă, 18 iulie 2026, ora 11:30,
Centura de Aur
Centura de Aur

Pugiliștii români au cucerit trei medalii de aur și patru de argint, vineri, în ultima zi a turneului internațional de box Centura de Aur, găzduit de Sala Polivalentă din Brăila.

România a încheiat cu un bilanț de 5 medalii de aur, 7 de argint și 13 de bronz

Daniel Adrian Grigorie s-a impus la cat. 70 kg, după ce l-a învins la puncte în finală pe Ștefan Stavri.

Boxerul de origine cubaneză Jorge Mayeta Juarez a ieșit victorios la cat. 85 kg, după un succes la puncte în fața moldoveanului Andrei Chireacov.

Andrei Arădoaie a câștigat cat. cat. 90 kg, după se l-a învins pe indianul Bobin Chauhan în finală.

Bence Laszo Szocs (cat. 50 kg), Marian Alexandru Buleu (cat. 75 kg) și Florin Ioniță (cat. +90 kg) au rămas cu medalii de argint.

Nicoleta Elena Radu (cat. 48 kg) și Amalia Niță (cat. 75 kg) au obținut medalii de aur în gala de joi.

La această a 52-a ediție a turneului ”Centura de Aur – Nicolae Linca”, la care au participat 74 de sportivi din șapte țări, România a încheiat cu un bilanț de 5 medalii de aur, 7 de argint și 13 de bronz, dintre care la 2-3-5 la feminin și 3-4-8 la masculin.