Inot: Joseph Schooling, unicul campion olimpic din istoria Singapore, si-a anuntat retragerea la 28 de ani

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 02 aprilie 2024, ora 09:34,
Joseph Schooling
Joseph Schooling

 

Joseph Schooling, înotătorul care a adus statului Singapore prima – şi până acum singura – medalie de aur la Jocurile Olimpice, în 2016 la Rio, şi-a anunţat marţi retragerea din activitatea sportivă, la 28 de ani, informează Reuters.

Supranumit „Peştele zburător din Singapore” de către fanii săi, Schooling a uimit lumea nataţiei în urmă opt ani, la Olimpiada braziliană, reuşind să-l învingă pe eroul său din copilărie, americanul Michael Phelps, în finala probei de 100 m fluture, pe care a câştigat-o cu timpul de 50 sec 39/100.

Schooling nu a mai reuşit de atunci să repete succesul de la Rio în marile competiţii, cucerind doar o medalie de bronz la Campionatele Mondiale din 2017. El a eşuat în tentativa de a-şi apăra titlul olimpic în 2021, la Tokyo, fiind eliminat în serii.

„Această zi marchează începutul unui nou capitol: mă retrag din înotul competiţional”, a scris Schooling într-un mesaj postat pe Facebook.

„Sunt plin de recunoştinţă pentru fiecare experienţă pe care înotul a adus-o în viaţa mea. Victoriile au fost stimulatoare, înfrângerile umilitoare şi, împreună, au creat în mine o rezistenţă pe care o voi duce mai departe în următorul meu capitol”, a adăugat el.

Înfrângerile au fost mai dese decât victoriile după Jocurile de la Rio, însă Schooling se va retrage cu trei medalii de aur cucerite la Jocurile Asiatice şi 29 obţinute la Jocurile Asiei de Sud-Est.

Schooling a fost lăsat în afara lotului Singapore pentru Jocurile Asiatice de anul trecut, de la Hangzhou (China), pentru că alţi înotători au înregistrat timpi mai buni. El a declarat ulterior că acest lucru a reprezentat o „dezamăgire” şi că nu este hotărât cu privire la viitorul său, înaintea unui alt an olimpic.

„Înotul va fi pentru totdeauna o parte din ceea ce sunt. Mi-a oferit o platformă pentru a-i inspira pe alţii să-şi urmărească visurile, indiferent de şanse. Sunt dornic să explorez noi pasiuni, să înfrunt diferite provocări şi să văd unde mă duce această următoare fază a vieţii”, a adăugat campionul olimpic singaporez.

joseph schooling