Laszlo Dioszegi, mulţumit după primul meci al lui Sepsi în Europa: ,,A fost echitabil! Avem şanse mai departe”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 23 iulie 2021, ora 08:30,
Laszlo Dioszegi
Laszlo Dioszegi

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi OSK, a reacţionat după ce echipa sa a remizat în primul meci din Europa, scor 0-0, cu Spartak Trnava, în deplasare.

Finanţatorul covăsnenilor este de părere că rezultatul este unul echitabil, iar şanse de a merge mai departe în turul trei al Conference League sunt unele foarte mari.

,,A fost echitabil, sunt mulțumit. Am dominat noi prima repriză, ei a doua. Avem șanse să mergem mai departe. Am luat echipa din Liga 5, am avut emoții, am fost alături de 20 de inși care au susținut echipa incredibil.

Acum 4 ani când am visat să jucăm în cupele europene, nici eu nu credeam. Nu mă credea nimeni. Acasă vom juca cu 2500 de spectatori și va fi altceva. O să facem tot ce trebuie în retur să aducem puncte României.

Am mare încredere în academii și în copii, iar în 4-5 ani crede că putem ajunge la nivelul la care am fost pe vremea lui Gică Popescu și Gică Hagi. Dacă eram pesimist, rămâneam la liga a cincea. Toți trebuie să visăm!

Din liga a cincea până în liga a doua am băgat maximum 200.000 de euro. La Liga 1 bugetul este de 5-6 miliaone de euro.

M-a surpins rezultatul Craiovei, dar cred că vor învinge cu 2-0 în Bănie.”, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru Looksport.

Citeşte şi VIDEO | REMIZA CARE NE DĂ SPERANȚE! SEPSI TERMINĂ LA EGALITATE LA DEBUTUL EUROPEAN AL TRUPEI LUI GROZAVU

conference leaguespartak trnavarealitateasepsi oskLaszlo Dioszegi